Fals tratat de economie

Se ştie din voluminoasele tomuri ştiinţifice că a fost un adevărat dezastru la nivel planetar începând din toamna anului 1929, nenorocirea pornind de la viciile sistemul de producţie capitalist, speculaţiile de la bursa din New York distrugând echilibrele economice, ceea ce a aruncat în aer nivelul de trai al popoarelor.

Patronii, politicienii şi economiştii s-au întrecut în remedii şi promisiuni, dar nu s-au putut opune unui adevărat tsunami. Au vrut, au încercat, au fost buni la suflet, dar nu s-a reuşit cu fragilele lor puteri să oprească un fenomen mondial şi s-a ajuns până la un nou război mondial din cauza tensiunilor sociale şi politice.

Marea Criză Economică a început în octombrie 1929 şi a durat până la sfârşitul anului 1933, dar multe regiuni nu şi-au revenit până la începerea ostilităţilor. Oare chiar să fie adevărat ce tot scriu specialiştii prin cărţile ştiinţifice sau de popularizare? Dacă s-a tot spus până acum, trebuie să credem.

Totuşi, repetarea la nesfârşit parcă devine suspectă. Realitatea era una extrem de crudă şi este interesant de precizat că economia producea intensiv maşini ce nu aveau însă vreun rol în creşterea bunăstării maselor. Bugetele statelor erau grav afectate de producţia de nave de luptă, adevărate cetăţi plutitoare şi foarte rapide.

O realitate dură

Parisul a cerut şantierelor navale să producă două crucişătoare grele şi patru din Clasa Suffren au fost lansate până în anul 1932. Unele zone vitale erau protejate cu oţel de înaltă calitate cu o grosime a plăcilor de până la 65 mm. Era prea puţin în raport cu forţa de pătrundere a proiectilelor de calibrul 203 mm.

A fost conceput crucişătorul L’Algerié, blindajul fiind sporit până la o grosime de 120 mm. Toate cele cinci crucişătoare dispuneau de câte opt piese de artilerie de calibrul 203 mm, dar producţia s-a oprit din cauza costurilor exorbitante. Marinarii români au visat la un crucişător uşor, dar n-au fost fonduri în bugetul statului pentru o astfel de investiţie. SUA emitea pretenţii de mare putere şi şantierele navale asamblau crucişătoare grele dotate cu câte 10 şi apoi cu nouă tunuri de calibrul 203 mm.

Japonia, Marea Britanie şi Italia aveau aceleaşi preocupări navale. Cetăţile plutitoare au fost construite în epocă de criză şi n-au produs ceva util până la declanşarea războiului. Politicienii au minţit şi istoricii i-au crezut. Criza economică a rezultat din intensificarea pregătirilor de război.