Facebook introduce reclamele video

Facebook introduce reclamele video
Publicat de la 17 decembrie 2013, 11:17

Facebook, cea mai mare reţea socială din lume, va începe să distribuie săptămâna aceasta spoturi publicitare video, care vor rula pe pagina principală a utilizatorilor atât pe platforma web, cât şi pe smartphone-uri, scrie WSJ.com

Utilizatorii de Facebook vor vedea pe paginile lor începând de joi, 19 decembrie, reclame video de 15 secunde. Reclamele vor rula automat, indiferent dacă utilizatorul face click. Pentru început, serviciul de spoturi video ar putea fi disponibil numai în Statele Unite, unde piaţa publicităţii TV este estimată la 66,4 miliarde de dolari.

Printre primele spoturi care vor fi distribuite se numără un teaser realizat special pentru Facebook la filmul "Divergent", produs de Lions Gate Entertainment.

Reclamele video erau aşteptate pe Facebook încă din vara acestui an, însă Mark Zuckerberg CEO-ul companiei a luat decizia de a amâna lansarea serviciului deoarece reclamele se încărcau greu pe site.

Cei de la WSJ se aşteaptă ca publicitatea video pe Facebook să fie scumpă. Facebook ar putea să perceapă o taxă de 2 milioane de dolari pe zi pentru a permite unui advertiser să distribuie un spot către toţi utilizatorii din SUA cu vârste între 18 şi 54 de ani.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Info util
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.