Extindere și noi angajări. Retailerul care se apropie de 100 de magazine
Un mare retailer continuă extinderea în România. Tocmai a anunțat încă două magazine.
Despre Flanco Retail este vorba. Potrivit datelor companiei, două noi magazine au fost deschise în Capitală, în urma unei investiții totale de 340.000 de euro. Retailerul încheie astfel anul 2014 cu 11 noi magazine, ajungând la un total de 89 de magazine.
Magazinul Flanco București Valea Oltului este amplasat în Kaufland Bucuresti-Brancuși și ocupă 700 metri pătrați, având 12 consultanți de vânzări. Magazinul din Drumul Taberei se întinde pe o suprafață de 800 metri pătrați și se află în Centrul Comercial Drumul Taberei, având 12 consultanți de vânzări.
În total, în 2014, proiectele de investiții ale companiei în extinderea și modernizarea rețelei s-au ridicat la peste 1.4 mil de euro (fără stoc de marfă), Flanco dispunând acum de o suprafață de vânzare de aproape 55.000 metri2.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





