Daca ar fi sa dam crezare agentiilor, masura se va suprapune peste anuntul oficialilor romini ca tara noastra va fi scoasa de Uniunea Europeana de pe lista neagra a vizelor. Cu alte cuvinte, ar isemna sa cerem UE sa abroge o masura pe care noi isine o introducem. Daca ne uitam la tendinta descrescatoare a numarului de straini care vin i Rominia, din 1995 pina i prezent, putem afirma ca acest pas iseamna uciderea cu buna stiinta a firavului turism rominesc. Fapt sustinut la unison de reprezentantii din domeniu, caci este foarte probabil ca un strain care trebuie sa se deplaseze i alt oras si sa astepte citeva luni ca sa obtina o viza, sa renunte sa mai vina. Marcel Badescu, presedintele onorific al Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT) considera ca, drept urmare a introducerii vizelor, turismul va fi grav prejudiciat: „in noiembrie 1998, s-a itimplat acelasi lucru, chiar iainte de Tirgul National de Turism. Ne-am opus si s-a renuntat la aceasta masura. Absolut toate statele din jurul nostru au adoptat sistemul de vize prin prezentarea voucherului la frontiera”. La rindul sau, Mihai Rijnita, secretarul general al Federatiei Industriei Hoteliere din Rominia, considera ca „daca se va reintroduce acest sistem vor exista incompatibilitati. Toate vizele eliberate de consulate trebuie sa primeasca acceptul Ministerului de Externe. De asemenea, Directia Migrari Pasapoarte din cadrul Ministerului de Interne va certifica eliberarea acestora. Ambele institutii nu au capacitatea de a procesa aceste cerinte i timp real. Deci, poate ca turistul strain va primi o viza dupa sase luni, cind se va fi orientat deja spre alta destinatie”.
Doar jumatate din turisti sunt i vacanta
Pe de alta parte, o analiza mai atenta a cifrelor furnizate de Comisia Nationala pentru Statistica dezvaluie ca, de exemplu, i 1998, din cei 4.831.000 cetateni straini care au venit i Rominia, 1.192.000 erau din Republica Moldova. Cu alte cuvinte, este greu de crezut ca nu au venit pe litoral i „scopuri de afaceri”, adica pentru micul trafic de frontiera. Din aceiasi 4,8 milioane de straini, doar jumatate au sosit pentru recreere si vacanta, restul fiind i tranzit sau cu scopuri de afaceri. in 1999, numarul sosirilor a crescut putin, ajungind la 5.224.000. Iar i prima jumatate a acestui an s-au iregistrat 2.358.000 de sosiri; i mod normal, cifra pentru al doilea semestru ar trebui sa fie mai mare, tinind cont ca el include sezonul estival si sarbatorile de iarna. Daca tendinta usor crescatoare va continua, la sfirsitul lui 2000 vor fi vizitat tara noastra 5.716.000 persoane. Veridicitatea statisticilor este confirmata de reprezentantii agentiilor.
in ceea ce priveste icasarile din turismul particular, conform informatiilor din Buletinul Bancii Nationale Romine, situatia este urmatoarea. in 1998, icasarile – adica banii adusi de straini statului romin – au fost de 258 milioane USD, iar platile, adica sumele cheltuite de romini i strainatate, de 275 milioane USD. Anul trecut, icasarile au ajuns la 232 milioane USD, iar platile la doar 179 milioane USD, asta pentru ca numarul rominilor care au calatorit i alte tari a scazut. Asa ca statul romin a cistigat 53 de milioane de dolari.
Cum s-a ajuns la aceasta stare de lucruri? „in sedinta Guvernului Rominiei din data de 28.12.1999 a fost aprobat un memorandum prin care masura acordarii vizelor de intrare i Rominia, numai de catre misiunile diplomatice si oficiile consulare romine din strainatate, se amina pina la 01.01.2001 pentru cetatenii statelor membre UE, NATO, Elvetia, Israel, Japonia si Australia”, se spune i adresa transmisa de Inspectoratul General al Politiei de Frontiera catre Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism (ANAT). Asadar, o adresa oficiala, pe care agentiile – i lipsa altor informatii – au luat-o ca atare.
Cu toate acestea, surse din Ministerul Afacerilor Externe (MAE) sustin ca nu exista motiv de igrijorare: un proiect de hotarire se afla deja pe masa guvernului, urmind a fi dezbatut i curind. Proiectul prevede acordarea vizelor pentru straini i aceleasi conditii ca si pina acum, adica la granita. Doua lucruri sigure iclina balanta spre aceasta ipoteza. Primul ar fi ca ambasadele Rominiei din strainatate nu dispun de personal suficient pentru se ocupa de vize. in al doilea rind, conform unui comunicat primit de la MAE, „la reuniunea Consiliului ministrilor justitiei si afacerilor interne din statele membre UE, presedintia franceza a prezentat o propunere care a itrunit acordul larg al delegatiilor statelor membre. Propunerea urmareste ridicarea obligativitatii vizelor pentru cetatenii romini si bulgari dupa ce ambele tari vor face dovada ideplinirii unui set de conditii privind itarirea controlului la frontiere, reducerea migratiei ilegale a propriilor cetateni si a celor provenind din terte state, cresterea gradului de securizare a documentelor de calatorie.
Decizia finala i acest sens va fi adoptata la proxima reuniune a Consiliului ministrilor justitiei si afacerilor interne ai UE. De asemenea, se mai arata i comunicat, o masura concreta pe care Rominia o are i vedere este desfiintarea regimului de vize pentru cetatenii statelor membre UE. in aceste conditii, la care se adauga faptul ca Rominia se claseaza pe ultimul loc printre tarile din zona, ca numar de vizitatori straini, obligativitatea vizelor ar fi o adevarata prostie din partea guvernantilor nostri.