Expoziţia prezintă publicului o serie de echipamente radio, documente şi diverse materiale care ilustrează modul în care au evoluat comunicaţiile româneşti de-a lungul vremii.

Printre exponate se numără modele ale ultimelor aparate telefonice de ebonită produse în ţara noastră, aparate telefonice folosite pe câmpul de luptă din al Doilea Război Mondial, primele aparate de măsurare a frecvenţelor folosite de experţii Autorităţii, precum şi modele de telefoane mobile din ofertele primilor operatori de servicii de telefonie mobilă de pe teritoriul României, dar şi o colecţie impresionantă de timbre ce ilustrează evoluţia sectorului telecomunicaţiilor.

„Am vrut să marcăm cum se cuvine Ziua Internaţională a Telecomunicaţiilor pe care o celebrăm în fiecare an în data de 17 mai şi am vrut să facem acest lucru arătând că avem o istorie chiar mai veche decât cei 146 de ani de când se sărbătoreşte în întreaga lume această zi”, a declarat preşedintele ANCOM, Cătălin Marinescu.

Anul acesta se împlinesc 20 de ani de când în România au apărut primele instituţii care s-au ocupat de administrarea spectrului radio. În 1990, Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor s-a reorganizat prin separarea responsabilităţilor executive de cele operative şi de exploatare. Astfel, la această dată s-au înfiinţat atât Ministerul Comunicaţiilor, cât şi ROM-POST-TELECOM, prima „regie autonomă” din România, care a preluat activitatea operaţională în domeniul telecomunicaţiilor, radiocomunicaţiilor şi poştei, în timp ce ministerul a rămas responsabil cu elaborarea şi aplicarea politicilor, strategiilor şi reglementărilor în domeniu.

În 2011 se împlinesc 20 de ani de când, în anul 1991, din reorganizarea ROM-POST-TELECOM au luat naştere patru regii autonome: Romtelecom, Poşta Română, Radiocomunicaţii, Inspectoratul General al Radiocomunicaţiilor (IGR) şi societatea comercială pe acţiuni Bancpost.

Ziua de 17 mai a fost declarată Ziua Internaţională a Telecomunicaţiilor în urmă cu 146 de ani odată cu semnarea la Paris, la 17 mai 1865, a primei Convenţii Internaţionale privind Telegrafia, ocazie cu care a fost creată Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor (UIT).

Expoziţia poate fi vizitată începând de marţi, 17 mai 2011 până 31 august 2011, de luni până joi între orele 08:30 şi 20:00, iar vineri, sâmbătă şi duminică, de la 08:30 la 17:00, la sediul Autorităţii din str. Delea Nouă, nr. 2, sector 3, Bucureşti. Intrarea este gratuită.