Federaţia Industriei de Orologerie din Elveţia (FHS) a informat marţi că luna trecută livrările de ceasuri (un sinonim pentru exporturi – n.r.) au crescut cu 13% până la 1,6 miliarde franci (1,7 miliarde de dolari). Acesta este cel mai puternic salt înregistrat după luna octombrie 2012 şi totodată cea de a noua lună consecutivă de creştere. 

Cifrele foarte bune pentru luna ianuarie 2018 vin după ce în 2017 exporturile de ceasuri elveţiene au înregistrat prima lor creştere anuală de după 2014. 

"Deşi am remarcat că datele pentru luna ianuarie au fost influenţate de o serie de factori favorabili, dacă această accelerare a ritmului de creştere va continua ar putea confirma începutul unui ciclu mult aşteptat de refacere a stocurilor în rândul distribuitorilor de ceasuri", a apreciat Zuzanna Pusz, analist la Berenberg, citează Agerpres. 

Datele arată că în luna ianuarie livrările de ceasuri elveţiene spre China şi Hong Kong au crescut cu 44% respectiv 21%. În cazul acestor două pieţe exporturile de ceasuri elveţiene au fost influenţate de comenzile făcute înaintea Anului Nou Chinezesc, care în 2018 a fost sărbătorit cu o lună mai târziu decât în 2017. 

O altă evoluţie importantă este acea că exporturile de ceasuri cu preţuri cuprinse între 500 şi 3.000 de franci au fost cele care au înregistrat cea mai mare creştere, 21% în termeni de valoare. În schimb, exporturile de ceasuri din segmentul low-end şi-au continuat scăderea în ianuarie. Potrivit FHS, livrările de ceasuri care costă mai puţin de 200 de franci au scăzut cu 3,5%, aceasta fiind singura categorie de ceasuri care au înregistrat o scădere a exporturilor în ianuarie.