Raportul grupului Sch-EVAL adoptat vineri şi discutat iniţial în 14 ianuarie arată că implementarea sistemelor SIS şi SIRENE este realizată în conformitate cu acquis-ul Schengen. În urmă cu două săptămâni, majoritatea statelor membre au acceptat evaluarea documentului, una pozitivă, existând la acea dată o singură rezervă de examinare a textului, din partea Franţei, care ceruse mai mult timp pentru analiză.
Grupul de evaluare Sch-EVAL a apreciat atunci faptul că echipamentele şi sistemele utilizate pentru sistemul naţional SIS (N.SIS) şi SIRENE sunt de cea mai înaltă calitate. În plus, Sistemul de Informaţii Schengen a fost bine integrat în aplicaţiile deja cunoscute de către autorităţile implicate.
O altă apreciere pozitivă din raport este aceea că biroul SIRENE se află într-o locaţie corespunzătoare, foarte bine securizată şi echipată, fiind remarcate, în egală măsură, organizarea, personalul şi standardele de securitate. În cadrul acestui birou, România aplică toate recomandările catalogului de bune practici. În ceea ce priveşte personalul, a fost evidenţiată pregătirea foarte bună a acestuia, personalul chestionat de echipa de evaluare – atât la nivel central, cât şi local – dovedind o bună pregătire teoretică şi cunoaşterea procedurilor specifice Schengen.
Pentru aderarea la spaţiul Schengen, România a trebuit să parcurgă un proces de evaluare, care a constat în mai multe etape. Principala concluzie a celor şase rapoarte de evaluare Schengen de până acum este că România a ajuns într-un stadiu avansat în ceea ce priveşte implementarea acquis-ului Schengen şi este în mare parte pregătită să adere la acest spaţiu. Singurul raport care a recomandat reevaluarea ţării noastre a fost cel în domeniul frontierelor aeriene.
Sursa: Agerpres