Exemplu german: Daimler garantează locurile de muncă până în 2016
Grupul Daimler va garanta locurile de muncă ale salariaților permanenți până în 2016, în schimbul acceptului de a reduce costurile.
Noul acord este o extensie a documentului încheiat în 2009, când lucrătorii au fost de acord cu reducerea cheltuielilor cu două miliarde de euro ca răspuns la criza financiară. Documentul semnat de patronat și sindicate permite companiei producătoare a autoturismelor Mercedes-Benz, smart și Maybach să utilizeze lucrători temporari în limita a 8% din personalul său de producţie.
Protecția în fața disponibilizărilor forțate, garantată de Daimler, acoperă locurile de muncă a circa 130.000 de angajați permanenți. Pe lângă aceștia, grupul mai are încă 4.500 de angajați temporari.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





