„Găsim greu forţă de muncă, e una din cele mai mari probleme. Noi angajăm tot timpul oameni, în fiecare an. Mai este şi fluctuaţia naturală, dar şi creştere organică, ne dezvoltăm diverse activităţi. Una din marile provocări este aceasta, cu forţa de muncă, din cauză că noi ne poziţionăm acum într-o zonă în care business-ul necesită mai mult, din perspectiva digitalizării, software, şi atunci avem nevoie de oameni cu un profil puţin diferit faţă de cel pe care îl aveam până acum. Oamenii trebuie să înţeleagă că suntem o companie de software şi să avem oameni care vin din zona respectivă, în competiţie fiind cu companiile mari de software, tradiţionale”, a declarat pentru Capital Cristian Secoşan, CEO Siemens România şi Republica Moldova.

Acesta nu poate avansa o cifră privind salariul mediu din companie, dar apreciază că salariile sunt atractive.

Citeşte şi: EXCLUSIV. Una din cele mai cunoscute companii face angajări în România, dar nu găseşte oameni, chiar dacă le-a mărit salariile angajaţilor

„E altceva de spus aici. Nu atât valoarea în sine salariului, care poate mai mare sau mai mică, ci toate beneficiile unui pachet pe care îl putem oferi, care cuprinde mai multe elemente. Şi în acest fel încercăm să fim atractivi”, a adăugat el.

Secoşan a vorbit şi de impactul OUG 114 asupra companiei.

„Noi avem o paletă diversificată de palete (domenii în care are activităţi, n.r.) şi energia reprezintă doar o parte din portofoliu. Şi din această cauză nu suntem foarte afectaţi. Dar sunt conştient că multe companii nu şi-au aproat bugetele, nu şi-au făcut planurile pentru că aşteptau să vadă modificările ca să înţeleagă exact ce îi aşteaptă. Şi asta e o problemă. Impactul în business-ul nostru e limitat din cauza diversităţii activităţilor. Facem şi transporturi şi echipamente medicale şi de toate”, a adăugat el.

Numărul angajaţilor Siemens a înregistrat o creştere uşoară, depăşind 2.200 de persoane, la 30 septembrie 2018.

„Resursele umane sunt cel mai de preţ activ al unei companii, iar în ultimii ani au reprezentat şi un important resort de dezvoltare al României. Sectorul IT, de exemplu, a atras şi continuă să atragă jucători din întreaga lume, iar România se poziţionează deja ca un pol al cercetării-dezvoltării în regiune. Este o mare şansă şi este datoria noastră să încercăm să dezvoltăm aceste talente”, a adăugat Cristian Secoşan.

Siemens, una dintre cele mai importante companii de tehnologie, a înregistrat în România o cifră de afaceri consolidată de peste un miliard de lei în anul fiscal 2018 (1 octombrie 2017 – 30 septembrie 2018).

„Afacerile din România au înregistrat o evoluţie sustenabilă, cifra de afaceri cumulată a companiilor Siemens prezente pe plan local înregistrând o creştere de peste 22% în anul fiscal 2018, comparativ cu anul financiar precedent”, a declarat Titus Loew, CFO Siemens România.

Majorarea a fost determinată preponderent de dinamica crescută a investiţiilor în infrastructură energetică şi feroviară, dar şi de rezultatele solide din sectorul automatizărilor industriale şi din domeniul echipamentelor medicale.

„2018 a fost marcat de finalizarea unor proiecte importante, dar şi de câştigarea unor contracte noi, inclusiv în Republica Moldova. În continuare, vedem potenţial de dezvoltare în toate domeniile noastre de activitate, în principal sub impactul a două mari tendinţe. În primul rând, creșterea gradului de digitalizare, care determină o schimbare a modelelor de afaceri și creează necesitatea adaptării rapide în toate sectoarele economice. Un exemplu este producţia, unde discutăm deja de câţiva ani de o nouă revoluție industrială. Al doilea factor de dezvoltare este evoluţia pozitivă resimţită în ultimii ani în domeniul investiţiilor în infrastructură feroviară şi energetică, sectoare vitale pentru o dezvoltare sustenabilă a României”, a declarat Cristian Secoşan.

Citeşte şi: Pericol pentru companiile din România. Cât au pierdut din cauza lipsei de angajați

Cu o istorie locală de 114 ani, Siemens deţine în România patru fabrici, în Sibiu şi Buziaş, şi patru centre de cercetare-dezvoltare, în Bucureşti, Braşov şi Cluj-Napoca. Compania a deschis primul birou din România în 1905, sub denumirea “Societatea Româna de Electricitate – Siemens Schuckert Societate Anonimă”.

Siemens este un puternic jucător global de tehnologie şi furnizează soluţii de generare şi transport al energiei, oferă soluții de infrastructură, dar și în automatizări, soluții software și produse pentru industrie. În anul fiscal 2018, încheiat pe 30 septembrie 2018, Siemens a înregistrat venituri de 83 miliarde euro și un profit net de 6,1 miliarde euro. La finalul lui septembrie 2018, compania avea in jur de 379.000 de angajați la nivel global.