Capital a intrat în posesia unui document prin care Profi îi anunță pe cei de la care au închiriat spațiile unde se află magazinele că nu vor mai plăti chiria în următoarele 60 de zile și mai mult că vor să renegocieze prețul, în contextul economic delicat provocat de criza coronavirus. Și asta pentru că toți traversăm o perioadă dificilă din punct de vedere financiar, insistă reprezentanții Profi.

Toți, mai puțin supermarketurile și hipermarketurile care au obținut profituri record și care au mărit prețurile la unele produse chiar și de zece ori. Așadar în timp ce mii de afaceri s-au închis, iar altele riscă falimentul, în timp ce Guvernul caută soluții pentru a salva locurile de muncă ale românilor, care ar putea rămâne pe drumuri în urma acestei crize globale, în timp ce toți oamenii de afaceri donează echipamente și măști pentru spitale și pacienți pentru ca sistemul sanitar să se poată menține la un oarecare echilibru, ei bine Profi vrea reduceri.

Reprezentanții companiei solicită așadar amânarea plății chiriei pentru lunile aprilie și mai, cu 60 de zile de la data scadentă, plafonarea cursului valutar Eur/Ron la valoarea maximă de 4,85 lei Ron/Euro până la 31.12.2020 și o reducere cu 50% a chiriei lunare pentru lunile aprilie-iunie.

Profi nu spune nimic, însă de o plafonare a prețurilor pentru pensionari sau persoane vulnerabile sau despre o reducere cu 50% a produselor de bază în această  perioadă delicată.

Mai jos puteți citi notificarea trimisă de Profi reprezentanților companiilor de unde au închiriat spații pentru cele peste 1000 de magazine din întreaga țară.

Concluziile le trageți singuri.