Exclusiv. Produsele românești și sustenabilitatea, piloni-cheie pentru PENNY. Peste jumătate din vânzări vin din programul 3RO

Exclusiv. Produsele românești și sustenabilitatea, piloni-cheie pentru PENNY. Peste jumătate din vânzări vin din programul 3RO

SURSA FOTO: Dreamstime- penny

Publicat de Alexandra Iana la 13 decembrie 2025, 11:44

PENNY își consolidează poziția pe piața de retail alimentar printr-un accent tot mai puternic pe produse românești și investiții în sustenabilitate. Programul 3RO și standardele Green Building devin elemente centrale în strategia companiei pentru 2026.

Într-un interviu pentru Capital, reprezentanții PENNY explică modul în care retailerul își adaptează strategia într-un context economic marcat de presiuni asupra puterii de cumpărare, inflație și schimbări vizibile în comportamentul de consum. Compania mizează pe extinderea portofoliului de produse românești, pe creșterea eficienței energetice și pe dezvoltarea magazinelor sustenabile, ca răspuns la așteptările tot mai ridicate ale clienților.

Reprezentanții PENNY arată că, în prezent, majoritatea furnizorilor companiei sunt din România, iar produsele din programul 3RO — realizate cu ingrediente românești, procesate și ambalate local — generează peste jumătate din cifra de afaceri. Această evoluție confirmă interesul tot mai mare al consumatorilor pentru produse cu origine locală, trasabilitate clară și un raport corect calitate–preț, într-o perioadă în care deciziile de cumpărare sunt luate tot mai atent.

În același timp, retailerul continuă investițiile în modernizarea rețelei de magazine, cu accent pe soluții eficiente energetic, utilizarea energiei verzi și reducerea impactului asupra mediului, într-o piață de retail alimentar aflată în plină transformare. În interviul de mai jos, reprezentanții PENNY detaliază obiectivele de creștere până în 2026, investițiile în magazine „verzi” și categoriile de produse care înregistrează cele mai mari creșteri la raft.

Produse românești și sustenabilitate

Ce procent din totalul portofoliului PENNY este reprezentat de produse 3RO — cu ingrediente românești, procesate și ambalate local?

Prin programul „Sortiment sustenabil 3RO”, PENNY a reușit să dezvolte un portofoliu solid de produse cu ingrediente românești, procesate și ambalate local. Astăzi, 87% dintre furnizorii noștri sunt companii românești, iar 53% din cifra de afaceri provine din sortimentul 3RO, ceea ce arată preferința clară a clienților pentru produse locale și impactul real al investițiilor noastre în lanțul valoric din România.

Există obiective de creștere a ponderii produselor românești până la finalul anului 2026?

Da. Ne propunem ca până la finalul lui 2026, produsele 3RO să ajungă prin extinderea colaborărilor cu producătorii locali și susținerea lanțului de aprovizionare intern.

Cum integrați principiile de sustenabilitate în dezvoltarea magazinelor noi (clădiri eficiente energetic, panouri solare, reducerea plasticului etc.)?

Toate magazinele noi sunt dezvoltate conform standardului PENNY Green Building, care include:

-utilizarea energiei verzi provenite din surse regenerabile;

-integrarea de panouri fotovoltaice acolo unde infrastructura permite;

-iluminat LED și sisteme inteligente de climatizare;

-materiale reciclabile și soluții de reducere a plasticului în ambalaje și consumabile.

Perspective de piață

Cum vede PENNY evoluția pieței de retail alimentar în 2026, în contextul inflației și al schimbărilor de consum?

Ne așteptăm ca 2026 să fie, cu o orientare tot mai accentuată a consumatorilor către eficiență, preț corect și produse locale. Într-un context economic în continuă adaptare, formatul de discounter modern, pe care PENNY îl reprezintă, va rămâne una dintre cele mai reziliente și dinamice forme de retail, datorită capacității sale de a oferi calitate la prețuri accesibile.

Ce segmente de produse înregistrează cea mai mare creștere în magazinele PENNY?

Răspuns: Cele mai mari creșteri provin din categoriile produse proaspete (fructe, legume, carne, lactate) și produse românești sub marca 3RO, alături de segmentele de produse convenabile pentru consum rapid (ready-to-eat, semi-preparate, cafea to-go). De asemenea, continuă să crească interesul pentru produse sustenabile și mărci proprii, datorită raportului optim calitate–preț și trasabilității clare a originii.

Informații articol
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.