„Știu exact ce faceți și dacă nu vă potoliți va fi foarte rău pentru voi,” a declarat premierul interimar Nicolae Ciucă. „Cum vă permiteți să vă bateți joc de un general al Armatei Române?,” a continuat premierul interimar. Mai mult, Ciucă a spus clar ca nu mai tolerează sa fie ținta atacurilor pornite împotriva sa.

Întreaga audiență a fost șocată, iar din informațiile pe care le-am primit de la unii dintre participanții de la acea întâlnire, Ionel Dancă era alb de spaimă. Potrivit acelorași surse, Ludovic Orban l-a sunat pe Nicolae Ciucă pentru a lamuri situația.

Amintim faptul că primul lucru pe care Nicolae Ciucă l-a făcut după ce a fost numit premier interimr a fost să scapde oamenii lui Ludovic Orban.

Astfel, încă din primele de ore de când a obținut noua funcție, Nicolae Ciucă s-a debarasat de locotenenţii fostului premier Ludovic Orban. Mai precis, secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase şi consiliera Mădălina Simion şi-au dat demisia la ordinul premierului interimar.

Surse politice au declarat presei că premierul interimar Nicolae Ciucă i-a convocat pe apropiaţii fostului premier Ludovic Orban şi le-a cerut, scurt, demisia din Guvern.

Totodată, același surse susțin că Nicolae Ciucă a ţinut să le transmită și ce să spună presei.

„Să spuneţi în presă că eu v-am cerut să plecaţi”, ar fi spus premierul interimar. De asemenea, se pare că noile mișcări făcute de Nicolae Ciucă au stârnit un adevărat haos în PNL. Mai mulți lideri sunt deranjați de comportamentul acestuia.

UPDATE: Într-un drept la replică trimis pe mail, Guvernul preciează: Dezmințim categoric informațiile false vehiculate în articolul publicat de dumneavoastră referitoare la existența unei discuții în contradictoriu între prim-ministrul interimar Nicolae Ciucă și șeful Cancelariei, Ionel Dancă. De altfel, șeful Cancelariei Prim-ministrului nu a participat la această întâlnire. Contrar informațiilor vehiculate în spațiul public, între prim-ministrul interimar și echipa guvernamentală există o relație de foarte bună colaborare, iar Executivul își desfășoară eficient activitatea curentă.