Cum se explică faptul că Nicolae Ceaușescu a ajuns la conducerea României?
În cadrul celui mai nou episod al podcastului ”Evenimentul Istoric”, difuzat pe canalul de YouTube ”HAI România”, au fost discutate, alături de istoricul Alex Mihai Stoenescu, biografiile lui Nicolae Ceaușescu.
Acesta a fost un colaborator loial al regimului stalinist din România în anii ’50, când Gheorghiu-Dej era la conducere și când au avut loc represiuni brutale împotriva oponenților politici. Există dovezi în dosarul de cadre, despre implicarea sa directă în represiuni, epurări și procese politice, detalii care ar fi fost ascunse după ce a preluat conducerea partidului și a încercat să promoveze o imagine mai naționalistă și independentă a regimului său?
Multe dintre aceste informații ar fi fost sensibile pentru că ar fi contrazis imaginea publică pe care Ceaușescu și-a creat-o ulterior, de lider perfect loial, curajos și incoruptibil. În plus, orice dovezi de rivalități interne, greșeli politice sau momente de slăbiciune ar fi fost văzute ca o amenințare pentru autoritatea sa și ar fi putut alimenta opoziția internă sau chiar revolta populară.
În ianuarie 1957, Ceaușescu a fost trimis la Vadu Roșca pentru a suprima revolta țărănească. Era adjunct al ministrului Forțelor Armate. În urma ordinelor date de Ceaușescu, trupele armatei au deschis focul asupra mulțimii care protesta, omorând mai mulți țărani. Dosarul de cadre al lui Nicolae Ceaușescu conține informații esențiale despre cariera sa politică, loialitatea față de partid și conflictele interne din PCR, multe dintre acestea putând să fi fost ascunse pentru a proteja imaginea sa publică și legitimitatea regimului său.
Istoricul a arătat că, în mod deosebit, tinerii care nu au trăit perioada comunistă, născuți după 1990, în jurul anului 2000, au pus o întrebare naivă, dar foarte interesantă, demonstrând atât interesul lor pentru înțelegere, cât și confuzia existentă în societate, întreținută de amatori în presă și televiziune.
Întrebarea esențială, după cum a subliniat Alex Mihai Stoenescu, se referă la modul în care un individ prezentat ca precar, fără școală, nepregătit, un cizmar, a ajuns șeful Partidului Comunist și conducător al țării, capabil să exercite putere politică, inclusiv externă, să supună populația la condiții grele și la teroare prin Securitate și Partid.
El a precizat că prezența lui Nicolae Ceaușescu poate fi înțeleasă parțial prin existența unor elemente de personalitate puternică, a unor calități politice și a unei inteligențe speculative, chiar dacă era necultivat. Răspunzând tinerilor, istoricul a explicat că fără ocupația sovietică, înfrângerea României în al Doilea Război Mondial și prezența trupelor sovietice, fără nucleul de comuniști activi—în mare parte agenți sovietici, în jur de 800 de persoane—situația ar fi fost diferită.
”E foarte interesant. De ce? Pentru că totul pornește, hai să spunem enigma. Un semn de întrebare, să-i zicem așa, pe care l-am văzut repetat prin diferite emisiuni culturale, în discursurile unor istorici profesioniști, discursul unor persoane de alte meserii, din alte domenii științifice, sociologi, psihologi, medici și așa mai departe, care s-au ocupat de personalitatea lui Ceaușescu, și, într-adevăr, mi s-a părut că cea mai interesantă întrebare care s-a pus, și s-a pus de tineri, de acei tineri care n-au trăit perioada, chiar care sunt foarte tineri, deci care sunt născuți după ’90 încoace, adică în 2000, ăștia au pus cea mai interesantă întrebare, naivă în conținutul ei, sigur naivă, dar asta dovedește și interesul pentru a înțelege și confuzia care există în societate, pe televiziune, în presă, din păcate întreținută de tot felul de amatori care se ocupă de o personalitate istorică.
În ultima instanță, întrebarea este: cum explicăm faptul că un astfel de om, așa cum a fost el prezentat de toți oamenii ăștia pe televiziune din ’90 până astăzi—un individ precar, fără școală, nepregătit, un cizmar, spune el—ajunge șeful Partidului Comunist care conducea țara și ajunge conducător?
Și întrebarea este cum a fost posibil ca un astfel de individ din păturile de jos să ajungă șeful statului și să facă ceea ce se aude că ar fi făcut pe aici: politică externă, să fie dictator, să supună poporul român și națiunea română la tot felul de condiții grele de viață și la teroare cu Securitatea, cu Partidul, cu toate. Deci tinerii își pun această întrebare și, repet, sigur, ea este naivă.
Eu o să încerc să răspund pe scurt la această întrebare, pentru că prezența lui Nicolae Ceaușescu, a unui astfel de individ, e posibil să fi fost, în realitate, așa cum spun unii; după alții, nu a fost chiar așa. Ar fi existat totuși niște elemente de personalitate puternică și de om politic, cu anumite calități, cu o anumită inteligență speculativă, necultivat, fără îndoială. (…)
Ce se întâmplă? Răspunsul pentru tineri este următorul: fără să existe ocupația sovietică a trupelor sovietice, înfrângerea României în al Doilea Război Mondial, ocuparea țării de către Armata Roșie, fără existența—nu neapărat a acelui nucleu de comuniști, pentru că era un nucleu. Exista un comisar în Siguranță care se ocupa de comuniști și care a dat declarații clare; îi știa pe toți acești comuniști care erau în ilegalitate. În marea majoritate erau agenți sovietici și erau în jur de 800 de oameni”, arată acesta.
Activiștii comuniști, ilegaliștii, nu includeau doar pe cei care răspândeau manifeste
Istoricul Alex Mihai Stoenescu a precizat că situația Partidului Comunist în 1944, când România a fost ocupată de trupele sovietice, era mai puțin relevantă prin numărul de comuniști, estimat între 800 și 1000. El a menționat că, la un moment dat, Ana Pauker vorbea despre 1000 de membri și despre structura acestui nucleu, majoritatea fiind agenți sovietici, mulți dintre ei alogeni.
Stoenescu a explicat că activiștii comuniști, ilegaliștii, nu includeau doar pe cei care răspândeau manifeste sau participau la manifestații, greve, incitări sau lupte violente cu poliția, ci și „elemente de sprijin”, cum ar fi gazdele care puneau la dispoziție locuințe pentru întruniri, le ofereau mâncare și băutură participanților și se asigurau că nu erau deranjați de poliție. Deși aceste persoane erau considerate membri ai partidului și ilegaliști, ele nu erau membri activi care să cunoască doctrina partidului.
”Situația Partidului Comunist în 1944, când este ocupată România de către trupele sovietice, este mai puțin importantă prin numărul comuniștilor—800–1000. La un moment dat, Ana Pauker spunea de 1000 și de configurația acestui nucleu. Marea majoritate erau agenți sovietici. Mulți dintre ei erau alogeni, nu erau români.
Partea foarte interesantă este că ei, ca activiști comuniști, ca ilegaliști, nu asimilau doar agenții care făceau manifeste, răspândeau manifeste, făceau manifestații, greve și așa mai departe, incitare, manifestații de stradă, lupte violente cu poliția și așa mai departe.
Deci nu numai activiștii cei mai avansați treceau în rândul comuniștilor și așa-numitele elemente de sprijin, adică gazde, de exemplu o femeie care avea o casă unde se făceau întruniri ale Partidului Comunist și care nu făcea altceva decât să-i primească acolo, le mai și dădea o țuică și ceva de mâncare, stătea pe afară și vedea să nu vină poliția sau să-i ia.
Deci era considerată membru al partidului, ilegalistă, dar de fapt nu era membru activ care să știe doctrine și așa mai departe, ceva de genul acesta”, spune istoricul Alex Mihai Stoenescu.
Nicolae Ceaușescu, curieri al unor astfel de materiale de propagandă
Istoricul Alex Mihai Stoenescu a explicat că existau „cărăuși”, persoane care transportau bani, stații de emisie sau valize cu manifeste, și că, la un moment dat, Nicolae Ceaușescu a fost curier al unor astfel de materiale de propagandă. El a subliniat că, în 1944, o bună parte dintre comuniștii ilegaliști nu erau activiști propriu-ziși, ci persoane de sprijin care ajutau activiștii, și că anumite situații aparțineau în realitate comunităților evreiești din România, legate exclusiv de declanșarea Holocaustului.
Stoenescu a arătat că aceste situații au fost preluate ulterior de propaganda comunistă și atribuite Partidului Comunist, intrând astfel în istoria oficială a partidului. El a menționat că filmele și cărțile din perioada respectivă repetă ideea infiltrării comuniștilor în armată, exemplificând cu doi tineri evrei din Chișinău care, îmbrăcați în ofițeri și dotați cu acte și bilete de tren, au fost trimiși la București pentru a informa liderii comunității evreiești despre abuzurile trupelor germane.
În continuare, istoricul a explicat că pentru a înțelege cum a ajuns Ceaușescu să conducă România trebuie luată în considerare ocupația sovietică, dar și structura internă a Partidului Comunist din România, filiala Partidului Bolșevic Sovietic, care nu era unitară și avea trei fracțiuni. Una dintre acestea era cea clasică a lui Gheorghe Gheorghiu Dej, formată în închisori precum Doftana, Caransebeș și lagărul de la Târgu Jiu, unde a fost mutat la un moment dat de Antonescu, nucleul fiind condus de Gheorghe Gheorghiu Dej, în care se afla încă de atunci și Nicolae Ceaușescu.
”Cărăuși, tot felul de persoane care trimiteau dintr-o parte în alta bani sau o stație de radiație de emisie sau manifeste, valize cu manifeste. E și cazul lui Ceaușescu. La un moment dat, Ceaușescu a fost curier al unor astfel de materiale, știi, de propagandă. Deci, prima chestie, când ne referim la numărul comuniștilor ilegaliști din 1944, bună parte dintre ei nu erau activiști propriu-ziși, ci erau aceste persoane de sprijin care îi ajutau, care, ce vreau să spun, că au fost anumite situații care au aparținut în realitate comunităților evreiești din România, conducerii comunității evreiești din România, situații care au fost legate exclusiv de situația evreilor, mai de situația dramatică de declanșarea Holocaustului și așa mai departe.
La petrecut și în România, după cum știm, Cupa Grumuș și, și mai ales >> au fost situații care au fost în întregime preluate de propaganda ă comunistă a Partidului Comunist după puse pe seama Partidului Comunist, adică intrate în istoria Partidului Comunist, și o să vedeți prin filme, >> prin filmele făcute în perioada aia și prin cărți, sigur.
Mai puțini au citit cărți, dar mai mulți văd filme, că se tot repetă. Voi vedeați prin filmele astea cu lupta comunistă în ilegalitate cu ilegaliștii; în filmele astea, de exemplu, vă dau doar un exemplu: la un moment dat o să vedeți că apar niște activiști comuniști care activau în armată sau care au folosit uniforme militare de ofițeri.
S-au îmbrăcat în ofițeri și, în felul ăsta, au păcălit poliția și au adus manifeste și au adus mesaje și au organizat întâlniri și au făcut nu știu ce așa și doi și, cum spuneam, și infiltrați în armată, astfel încât Partidul Comunist este cel care a organizat lovitura de stat de la 23 august 44, care, de fapt, a fost revoluție după părerea lui Ceaușescu, și toată povestea asta este o poveste. Fac această paranteză ca să înțeleagă diferența între propagandă și felul cum o serie întreagă de întâmplări care n-au avut nicio legătură cu Partidul Comunist au fost preluate și introduse în propaganda comunistă.
Acești ofițeri așa-ziși comuniști au fost, de fapt, doi tineri evrei din de la Chișinău. De la ghetou din Chișinău, unde începuseră trupele germane aflate în zonă și pe front, începuse să ia pe evrei la muncă și să-i împuște, să-i omoare.
Deci avem documente clare despre aceste fapte. Exemplu este un raport al Colegiului Militar, Colegiului de Drept, adică a Colegiului Magistraților pe timpul lui Antonescu, un raport înaintat lui Antonescu despre felul cum au fost luați evrei de către trupele germane din Chișinău, duși pe câmp pentru muncă, ținuți la muncă seara îi împușcau.
Având în vedere aceste situații grave, comunitatea, liderii comunității evreiești de la Chișinău, au hotărât să trimită la București șeful rabin, Alexandru Șavran, care și el povestește în memoriile lui treaba, și la președintele comunităților, Filderman, să trimită doi emisari, doi tineri care să povestească, să anunțe ce se întâmplă, că era vorba de 1500 de evrei omorâți de niște unități germane, identificate cu numele comandantului.
Nu există dubii în acest punct de vedere. Și ce s-au gândit? Ei au mituit comandantul care instalase un comandant militar, un colonel al orașului Chișinău, și l-au mituit, iar colonelul respectiv le-a dat uniforme militare celor doi tineri evrei, le-a dat acte, legitimații de drum, bilete de tren, le-a dat absolut tot ca să poată să vină la București, și în ăsta, cei doi evrei îmbrăcați în ofițeri, căpitan, locotenent, maior, cu acte în regulă, au venit la București și au anunțat pe șeful rabin ce se întâmplă în Basarabia și în Bucovina, pentru că începuseră să aibă loc masacre făcute de trupele germane, în primul rând, și unele jafuri și omorâri făcute și de români.
E, închipuiți-vă, asta vă spuneam, v-am spus povestea, închipuiți-vă că acest episod a fost transformat în infiltrarea comuniștilor, a ilegaliștilor, în armată, și îi vedeți prin filme. Îi vedeți prin filme. Uitați-vă, e un film „Puterea și adevărul”, nu mai știu regizorul. E un film de propagandă comunistă în care apare activistul, ilegalistul, apare în uniformă militară, se duce la o casă conspirativă, organizează, face, drege.
Hai, domnule, să fim serioși. Așa. Bun, închid paranteza, să n-o lungim. Deci reiau răspunsul pentru tineri: de ce și cum a fost posibil să ajungă Ceaușescu să conducă România? Prima, am spus, fără ocupația sovietică, fără aspectul, încercam să spun mai devreme, există un aspect mai important în istoria Partidului Comunist România, așa nu e, așa era numit pentru că era filiala Partidului Bolșevic Sovietic.
Deci, mai important aspectul istoriei partidului în acel moment, în 44, nu a fost numărul membrilor de partid, care erau așa cum v-am arătat, și faptul că el avea, conținea cel puțin trei fracțiuni. Nu era unitar. Nici măcar partea asta de conducere a Partidului Comunist din România nu era unitară.
Avea trei fracțiuni. O fracțiune era acea, să o numim clasică, a lui Gheorghe Gheorghiu Dej, care se constituise, se formase în închisori, la Doftana, la Caransebeș, în lagărul de la Târgu Jiu, unde i-a mutat la un moment dat Antonescu nucleul, deci o fracțiune, un nucleu cu un lider român, Gheorghe Gheorghiu Dej, nucleu în care s-a aflat încă de la Doftana și Nicolae Ceaușescu”, a precizat istoricul.
Întregul podcast poate fi vizualizat mai jos.
