Mitică Dragomir, despre caracterele care l-au protejat și episoadele ajunse în instanță
În podcastul difuzat duminică, 4 ianuarie, pe canalul de YouTube „Hai România”, Mitică Dragomir continuă seria relatărilor despre traseul său profesional și întâlnirile care i-au marcat cariera înainte de 1989, într-un dialog amplu cu Robert Turcescu și Dan Andronic, difuzat pe platforma EVZ Play. Fostul conducător din fotbal descrie mecanismele de putere din sport și politică, dar și felul în care a traversat perioade tensionate fără să fie îndepărtat definitiv din sistem.
În prima parte a discuției, Mitică Dragomir a vorbit despre oameni care, în momente-cheie, i-au fost alături și despre situații limită care au ajuns până în fața instanțelor militare, într-un context politic extrem de rigid. Relatarea sa a fost construită în jurul ideii de caracter și responsabilitate personală, insistând pe faptul că anumite gesturi au cântărit decisiv în evoluția sa.
„Cel ce a avut grijă de el și mi-am dat seama că are mare caracter a fost Mircea Lucescu. Până a murit a avut grijă de el (de Tudor Postelnicu, fostul șef al Securității – n.red.). Cred că i-a dat și bani, i-a dat de toate, nu fiul lui Mircea Lucescu. Părerea mea este că asta a fost o dovadă de mare caracter.
Și așa, îți dai seama, m-au achitat toate instanțele militare. L-au întrebat: «De ce ai semnat dumneata ordinul, domnule ministru?». «Domnule, nu-l cunoașteți pe Dragomir?». «De ce?». «Păi venea la mine și spunea: „Domnule ministru, semnați-mi și mie aici să mă dau și eu mare la Nuță și la ăsta, că am relații cu dumneavoastră»».
Și asta s-a ajuns în instanță. «Bă, fii atent aici. Și dumneata, și eu semnam, domnule. Nu puteam să-l refuz pe ăsta. Pe ăsta nu poate să-l refuze nimeni. Fii atent, n-o să-i faceți nimic, că e nevinovat. L-am verificat eu de nu știu câte ori, că și noi am crezut că e dubios».
În instanță s-a spus clar: «Fii atent aici». Și cine credeți că era judecător? Lucescu, care a fost în proces. Eu îi port un respect deosebit. A murit, mi se pare, Lucescu. Nu știu dacă a murit sau n-a murit. Nu, nu cred că a murit. Așa.
Un caracter ales, domnule. În momentul în care a zis, când i-am spus: «Domnule, banii i-ai dat?». «Da, domnule, semnăturile». «Păi atunci de ce ai stat?». «Păi tu ce i-am spus?». Și, în general, lui Diaconescu i-am spus: «Am stat de frică, că mă împușcau». Bravo, bă băiatule””.
Cum a reușit Mitică Dragomir să avanseze înainte de 1989, între performanță și adaptare
Moderatorul Robert Turcescu a ridicat problema supraviețuirii și a ascensiunii profesionale într-o perioadă în care controlul statului era omniprezent, iar riscurile erau considerabile pentru oricine ieșea în evidență. Întrebarea a vizat capacitatea lui Mitică Dragomir de a naviga acest sistem fără a fi sancționat.
„În toată cartea asta și interviurile pe care le-am citit, plus dialogurile pe care le-am avut împreună de-a lungul timpului, în toată perioada aia despre care vorbim, înainte de 1989, când securitatea era peste tot, oamenii erau prin pușcării, era o nebunie întreagă, aveai o capacitate extraordinară de a te strecura în diverse contexte.
Cum, Dumnezeule, de n-ai pățit nimic în toată perioada? Ai mai reușit să faci și bani? Ai reușit să ocupi niște funcții importante la un moment dat, să te vezi și cu Ceaușescu. Te ura, cu Elena nu prea îi plăcea. Așa, ce rezultă? Cum reușeai toate lucrurile?”.
Răspunsul lui Mitică Dragomir a fost construit pe ideea muncii constante și a abilității de a produce rezultate concrete, fără sprijin politic direct.
„N-am avut nicio pilă. Sunt un copil de la țară. Numai că am fost un copil isteț. De când munceam în curte m-am descurcat în așa natură încât, eu gură mare fiind, n-am supărat niciodată pe nimeni și munceam, făceam treabă bună”.
Traseul prin cluburi și întâlnirea cu structurile de putere ale vremii
În continuarea podcastului, Mitică Dragomir a detaliat etapele carierei sale, de la primele promovări până la numirile în funcții importante, insistând asupra rezultatelor sportive ca principal argument al ascensiunii.
„Unde am fost? La Vâlcea. Acolo m-au promovat. De ce? Pentru că am făcut singur echipa. Tânăr fiind, am făcut o echipă, m-am dus în toată țara din nimic. Am luat Cupa României, am promovat în prima ligă. De gură mare ce am avut, m-au dat și afară.
M-au luat, m-au dus la Federație, m-au repartizat la Oradea. Am fost și la Oradea. Am stat 11 luni și nu plecam niciodată din Oradea. După aia m-au chemat la Scornicești. Aveam niște rezultate nebune. M-am dus la Oradea după locul 11 și am adus-o pe locul trei”.
El a explicat și contextul în care a ajuns la Scornicești, precum și infrastructura precară de la acel moment.
„Eram antrenor, știam bine meseria, făceam transferuri bune, umblam după jucători. De la Oradea m-a chemat generalul Dragnea. În două zile eram președinte la Scornicești”.
Mitică Dragomir a descris mai departe rapiditatea cu care au fost luate deciziile privind numirea sa și condițiile concrete pe care le-a găsit la noul club, subliniind discrepanța dintre așteptările oficiale și realitatea din teren. Potrivit relatării sale, mutarea la Scornicești a venit fără un proces administrativ complicat, într-un context în care ordinul cântărea mai mult decât orice evaluare formală.
„Asfalt nu era la Scornicești. Mi-au dat un apartament cu patru camere.
Am stat trei ani acolo. Am băgat-o în B, am băgat-o în A și am rezistat un an în prima ligă”.
Intervenția moderatorului Robert Turcescu a punctat caracterul neobișnuit al investițiilor și al ambițiilor sportive într-o localitate mică, ridicând întrebarea legată de cine susținea, în realitate, un asemenea proiect.
„Cine avea nebunia asta să facă mare echipă la Scornicești?”.
Răspunsul lui Mitică Dragomir a venit direct, plasând echipa în proximitatea cercului de putere al familiei Ceaușescu, fără a insista însă pe detalii politice.
„Acolo era fratele lui Nea Lică, soțul surorii lui Ceaușescu”.
În relatarea sa, Mitică Dragomir a insistat asupra faptului că, dincolo de contextul politic, relațiile profesionale și rezultatele sportive au fost decisive pentru modul în care a fost tratat. El a vorbit despre sprijinul primit din partea unor oameni-cheie și despre lecțiile învățate în acea perioadă.
„A fost acolo un om foarte deștept, Lucian Gansievici, care m-a iubit ca pe copilul lui. El n-avea copil. Am învățat de la el. Am avut contract trei ani și am fost singurul care a plecat fără tinichea de coadă.”
Dragomir a subliniat că plecarea sa nu a fost urmată de anchete sau sancțiuni, tocmai pentru că obiectivele trasate fuseseră îndeplinite, inclusiv la nivel de infrastructură.
„Pe mine nu m-au atins, pentru că eu am promovat, am făcut stadion, am făcut tot”.
După experiența de la Scornicești, traseul său a continuat la Brașov, unde spune că a beneficiat de încredere imediată și de condiții care i-au permis să dezvolte proiecte pe termen lung, inclusiv la nivel de copii și juniori.
„După aia m-am dus la Brașov. M-au pus imediat președinte, mi-au dat apartament. Am făcut stadion, am făcut primul centru de copii și juniori din țară. De dimineață până seara eram pe teren”.
Mitică Dragomir despre frică, putere și supraviețuire într-un sistem rigid
Mitică Dragomir a explicat că ascensiunea sa nu a fost rezultatul unor relații privilegiate, ci al capacității de adaptare și al rezultatelor concrete obținute în funcțiile pe care le-a ocupat. În relatarea sa, atmosfera de teamă generalizată din acei ani era omniprezentă, iar numele unor lideri ai aparatului de stat aveau un efect paralizant asupra oricui.
El a detaliat contextul în care a ajuns față în față cu structurile de putere și a descris reacțiile celor din jur atunci când era invocat un nume greu din sistem. Tonul relatării rămâne direct, cu observații personale despre comportamentul liderilor politici și administrativi.
„«Tu ești, bă, hoțul ăla de Dragomir?». Eu sunt, tovarărașul ministru, sunt un hoț neprins pentru că nu m-ați prins cu nimic și dumneavoastră ați dat ordin ca să mă curățați.
Aveam un tupeu… Primul secretar își termina mâinile, mă. N-am văzut în viața mea frică mai mare ca de numele de Postelnicu. Puteai să-i spui de Ceaușeasca, puteai să-i spui de Ceaușescu la oricine, dar dacă îi spuneai de Postelnicu, înghețau toți.
Băi, fraților, n-am văzut în viața mea așa ceva. Parcă erau resorturi. Când vorbea cu ei, se lipeau în picioare. Prim-secretar de județ, secretari ai Comitetului Central și așa mai departe, înțelegi?”.
Fostul președinte de club a subliniat că frica nu era doar o stare individuală, ci un mecanism colectiv care controla comportamente și decizii, inclusiv în fotbal, un domeniu aparent separat de politică.
Oferta de a ajunge la Dinamo și logica deciziilor impuse
Discuția a continuat cu momentul în care, potrivit lui Mitică Dragomir, i s-a propus să preia conducerea unui club emblematic, într-un context în care refuzul nu era o opțiune reală. Relatarea scoate în evidență felul în care ordinele veneau de sus și erau executate fără ezitare.
El a redat secvența scurtă a dialogului care a consfințit mutarea, sugerând că astfel de decizii nu erau negociabile și făceau parte dintr-un sistem strict ierarhizat.
„Și mi-a zis: «Dragă, vreau să vii la Dinamo». Am înțeles”.
Afirmația este prezentată ca o concluzie implicită a întregului parcurs descris anterior, în care experiența, rezultatele și capacitatea de a naviga printre presiuni au contat mai mult decât orice alt criteriu oficial. În intervențiile sale, Mitică Dragomir a insistat asupra ideii că nu a fost protejat de nimeni, ci a fost tolerat și promovat atâta timp cât a livrat performanță.
