Cu războiul din Ucraina în plină desfăşurare, cu inflaţie galopantă şi creşteri de preţuri, cu o criză teribilă de materii prime plus o criză alimentară la orizont, politica europeană moderată răsuflă greu şi e depăşită în sondaje şi la urne de extremişti care vând iluzia unor vremuri mai bune prin măsuri radicale.

Formată la școala lui Ion Cristoiu din prima perioadă a Evenimentului Zilei, jurnalista Marcela Feraru, stabilită de 20 de ani în Franța, a avut o intervenție live în podcastul EVZ în care a comentat pe marginea alegerilor din Hexagon.

Feraru: A fost un record de abțineri, nu s-a mai întâmplat de 20 de ani

„Dacă ne uităm la ce spun sondajele de opinie pentru turul 2, se joacă foarte strâns. Am însă încredere în înțelepciunea poporului francez. Pe tot parcursul zilei (n.r. – de duminică) se spunea că va fi o catastrofă, dar până la urmă diferența a fost destul de mare, a fost semnificativă (n.r. – între primii doi clasați, Macron și Le Pen)”.

Jurnalista a punctat că alegerile vor fi decise de cei care se abțin, turul 1 fiind caracterizat de foarte multe abțineri, care se vor vedea în turul 2, dar vor fi importanți și votanții lui Melenchon, care nu vor mai veni la vot. „A fost un record de abțineri, 27%, nu s-a mai întâmplat de 20 de ani, de la Chirac-Mitterand. Ceilalți (n.r. – nehotărâți) se împart mai degrabă în favoarea lui Macron. Cei mai mulți votanți ai lui Zemmour se duc la Le Pen. Înclin să cred că Macron va câștiga. Ce se întâmplă îl și obligă să facă campanie electorală fiindcă el nu a făcut campanie”, a subliniat Marcela Feraru.

„Cea mai scurtă și mai bizară campanie electorală din cea de-a 5-a Republică”

„A fost, probabil, cea mai scurtă și cea mai bizară campanie electorală din cea de-a 5 a Republică. Trebuie să îi recunoaștem lui Emmanuel Macron cel puțin o circumstanță atenuantă, și anume că mandatul sau a fost acoperit aproape în întregime de situații excepționale: un an de „veste galbene”, urmat de doi ani de pandemie peste care s-a suprapus un război. Și totuși, în mod oarecum inexplicabil, Franța înregistrează o creștere economică importantă iar șomajul scade pentru prima dată în ultimii 20 de ani”, a explicat jurnalista pentru blogul lui Ion Cristoiu.

Marcela Feraru a oferit și un prognostic pentru turul 2: Proiecțiile arată o porozitate între electoratul Marinei Le Pen (cu un program economic de stânga!) și Jean Luc Melenchon. Acesta din urmă a refuzat să spună dacă va da un consemn de vot „pentru a face baraj extremei drepte”, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată în toate alegerile din ultimii 20 de ani. Dificil de spus dacă e pentru că își dorește cu orice chip înfrângerea lui Macron sau pentru că trage cu ochiul electorilor Marinei Le Pen”, a conchis aceasta potrivit sursei citate.