Propunerile Guvernului Orban pentru proiectul de buget multianual 2020-2021 au stârnit deja reacții critice din partea partenerilor sociali.

Dumitru Costin, liderul Blocului Național Sindical, a precizat, în exclusivitate pentru Capital, doar o parte din observațiile negative asupra unui buget care va fi, fără doar și poate, unul de austeritate.

Reduceri de cheltuieli

”Proiecțiile guvernului pentru încadrarea în ținta de deficit se bazează exclusiv pe reduceri de cheltuieli. Iar ponderea veniturilor încasate în PIB se estimează că în 2021 va fi mai mică decât cea din 2020”, a declarat Dumitru Costin, în exclusivitate pentru Capital.

”De exemplu, Guvernul liberal a redus cheltuielile cu prestațiile din fondul de accidente de muncă cu 27%. Iar ajutoarele acordate în numerar din fondul de accidente, altele decât pensii, se reduc cu aproape 1%.

Se reduc cu 96% indemnizațiile plătite persoanelor din afara unității, care erau de obicei acordate consilierilor pensionari, pentru o economie de aproximativ 440 de milioane la bugetul de stat”, a precizat sindicalistul.

Sănătatea a fost sacrificată

”Veniturile din contribuții pentru medicamentele finanțate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate – FNUASS vor fi reduse cu 13%, conform proiectului de buget pentru 2020.

Există mici corecții în minus și la bunurile și prestările de servicii medicale, finanțate din acest fond, precum și la contractele cost-volum.

În plus, sunt prevăzuți cu 45% mai puțini bani pentru concediile medicale, în comparație cu 2019, sumele fiind mai mici și decât cele de la nivelul anului 2018.

În 2019, subvențiile primite la FNUASS din bugetul de stat sunt estimate la 4,28 miliarde de lei. Pentru 2020, guvernul liberal estimează în priectul de buget o reducere la 2,25 miliarde lei, aproape la jumătate.

Pe total, cheltuielile FNUASS se reduc cu 2%. Trebuie menționat faptul că, dacă Fondul nu ar suporta creșterile salarilor personalului medical, bugetul Ministerului Sănătății ar fi neîncăpător.

Pe total buget cosolidat, dar fără autoritățile locale, bugetul total alocat Sănătății se reduce în 2020 cu 4,4%”, a adăugat liderul BNS.

Programe importante rămân fără bani

”Dacă subvenția pentru transportul feroviar de călători rămâne identică celei din 2019, în 2020 crește cu 91% subvenția pentru susținerea exportului, a mediului e afaceri și a tranzacțiilor internaționale.

Proiectul de buget pe 2020 prevede scăderea cu 5% a subvențiilor pentru producătorii agricoli, la un nivel mai mic și decât în 2018. Astfel, programul fostului ministru al Agriculturii, Petre Daea, privind susținerea producătorilor locali de tomate, este pericilitat.

Transferurile pentru învățământul superior se reduc cu 1%, iar finanțarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap este diminuată cu 11%.

Transferurile pentru întreținerea infrastructurii rutiere se reduc cu 76%, iar alocarea pentru programe ce vizează construcția de locuințe și săli de sport a crescut de 1,6 ori.

A fost anulat programul pentru finanțarea cheltuielilor de capital pentru unitățile de învățământ preuniversitar”, spune Dumitru Costin

Tăieri la bugetul românilor de pretutindeni

”Fondurile pentru PNDL, ”copilul lui Dragnea”, se reduc cu 68%.

A fost redusă finanțarea pentru investiții și dotări pentru activitatea în domeniul sănătății cu 18%, dar s-au majorat cu 50% alocările pentru instituțiile de învățământ superior din domeniul militar și securitate.

S-a reduc cu 23% bugetul programului antigrindină și s-a renunțat la finanțarea cheltuielilor pentru împădurire.

S-a tăiat cu 64% bugetul alocat activității românilor de pretutindeni, precum și finanțarea cultelor, care au rămas cu 10 milioane de lei, din 269 de milioane.

Siguranța și ordinea publică pierde 23% din buget, în 2020, în schimb, cresc cu 32% investițiile în apărare”, a precizat el.

 

 

 

 

 

 

 


Te-ar putea interesa și: