Dezvoltatorul a început în această toamnă construcţia a două blocuri cu 289 de apartamente pe terenul de 4,3 hectare al fostei fabrici Electrotehnica din Bucureşti. Acesta este al doilea proiect rezidenţial început de companie la nivel local, după Timişoara 58 dezvoltat în locul fostei fabrici Frigocom şi care cuprinde deocamdată trei blocuri cu 243 de apartamente, din care au fost vândute peste jumătate.

Compania deţine terenurile a trei foste fabrici din Bucureşti: Frigocom, Electrotehnica şi jumătate din Tricodava, la care se adaugă un teren de 6,5 ha în Constanţa. Pe cele 16 ha de teren, care au costat în total circa 120 mil. euro, spaniolii visau să construiască înainte de criză 5.000 de apartamente.

„Pentru proiectul de la Lujerului am obţinut 40 mil. lei de la Libra Internet Bank pentru 65% din valoarea lucrărilor de construcţie, în timp ce pentru Timişoara 58 am lucrat cu Garanti Bank, care pentru prima fază ne-a finanţat 65% din valoarea de vânzare a proiectului, iar la faza a doua ne-au împrumutat cu 65% din valoarea lucrărilor de construcţie. De la Garanti am obţinut câte 5 mil. euro pentru fiecare etapă“, a declarat pentru Capital Antoanela Comşa, directorul general al Gran Via România.

Costul de dezvoltare al celor două blocuri aflate în construcţie la Lujerului este de 13 mil. euro, plus TVA, şi urmează a fi finalizate până în octombrie anul viitor. Comşa aşteaptă acum aprobarea acţionarilor pe grila de preţuri, pentru a putea demara procesul de vânzare.

Gran Via intenţionează ca până în luna martie să obţină autorizaţia de construire pentru încă şapte clădiri rezidenţiale programate pe terenul Electrotehnica, plus două clădiri de birouri. „Clădirile de birouri vrem că le construim la cerere pentru un chiriaş“, menţionează Comşa.  

Extindere agresivă

După ce în primăvară au cumpărat aproape un hectar de teren din fosta fabrică de pâine Băneasa, spaniolii au acum în plan ca la sfârşitul lunii februarie să înceapă aici săpăturile pentru trei blocuri cu şase etaje, plus două retrase, care vor cuprinde 320 de apartamente cu două şi trei camere. Lotul achiziţiont de Gran Via este localizat exact în spatele celui cumpărat de Lidl tot de la firma Morarit Panificatie Baneasa, după ce fabrica a fost mutată în Buftea. Lidl vrea să construiască aici un nou format de magazin şi o clădire de birouri care va deveni sediul central al companiei.

„Vom avea o intrare pe care o vom face în comun cu Lidl. Finalizarea o aşteptăm prin februarie 2017“, adaugă Comşa. Proiectul din Aviaţiei are un cost de 13 mil. euro, iar reprezentanta companiei spune că este în discuţie cu câteva bănci pentru a asigura finanţarea şi pentru acesta.

Gran Via este în negocieri cu Lidl pentru vânzarea unei noi bucăţi din terenul fabricii Frigocom, necesar retailerului pentru a-şi extinde parcarea. Lidl are deja un magazin pe fosta platformă, construit pe un teren cumpărat tot de la Gran Via, şi a mai deschis recent o unitate pe parte din Electrotehnica, cumpărată de la acelaşi investitor. 

„Dacă ne înţelegem la preţ vreau să vindem pentru că avem suficient teren. Şi terenul de la Tricodava am dori să îl vindem, chiar dacă are o poziţie bună“, mai spune Comşa.

În ceea ce priveşte lotul din Constanţa, ea spune că are în pregătire un proiect pentru două blocuri de locuinţe. Despre continuarea Timişoara 58, Comşa mai spune că decizia va fi luată în funcţie de vânzările pe care le va înregistra în proiectul de la Lujerului.