Rolul lui Victor Stănculescu în organizarea procesului, așa cum îl descrie Gelu Voican Voiculescu
Potrivit lui Gelu Voican Voiculescu, Victor Stănculescu a fost însărcinat să găsească soluția juridică pentru judecarea rapidă a soților Ceaușescu. El a relatat că a fost identificat un tribunal militar teritorial, au fost aduși avocați și a fost constituit un complet de judecată în condițiile existente la acel moment.
Voican Voiculescu a arătat că deciziile au fost luate în grabă, în funcție de ce se putea organiza efectiv, și că alte personaje au apărut mult mai târziu în desfășurarea evenimentelor, fără a fi implicate în faza inițială a pregătirilor.
Gelu Voican Voiculescu: Totul s-a făcut într-un secret maxim și fără participarea lui Militaru. Eu n-am niciun motiv să-l apăr pe Militaru, dar el era ocupat atunci să-și facă ministerul. Stănculescu a fost însărcinat să găsească completul de judecată. Era tribunalul teritorial, tribunalul militar teritorial, avocați, tot. El s-a ocupat. A găsit ce a putut și Ursu (n.r. Viorel Ursu) a venit mult mai târziu la Nicu Ceaușescu.
Neîncrederea față de armată și dilema lăsării deciziei exclusiv în mâna militarilor
În relatarea sa, Gelu Voican Voiculescu a explicat că, în interiorul conducerii provizorii, exista o ezitare reală legată de lăsarea întregii situații în mâinile armatei. El a spus că, deși armata se declarase de partea Revoluției după 22 decembrie, exista conștiința faptului că acțiunile acesteia de până atunci ridicau semne de întrebare.
A subliniat diferența dintre realitățile din teren și cele consemnate oficial pe hârtie, arătând că anumite treceri de subordonare au avut loc informal, înainte de a fi consfințite prin decrete. A amintit că desființarea Departamentului Securității Statului a fost decisă formal abia ulterior, lucru despre care nu toți cei implicați au avut cunoștință la momentul respectiv.
Gelu Voican Voiculescu: În momentul când totul era pregătit cu elicoptere, cei care eram conclavul atunci, biroul executiv. Deci din 39 de semnatari era un nucleu. Și a spus: „Bine, dar lăsăm acolo la Târgoviște? Nu trimitem pe nimeni dintre noi? Lăsam totul pe mâna armatei?”. Armată care nu se bucura de mare încredere pentru că știam ce a făcut până în 22. Sigur că s-a dat cu Revoluția, armata e cu noi, a inclus și Securitatea și au unit forțele, deși abia prin decretul numărul 4 din 27 decembrie, Securitatea trece formal în subordinea Armatei.
Dan Andronic: Ea a trecut informal din minutul doi. Au fost numiți comandanți militari peste tot.
Gelu Voican Voiculescu: Da, dar vedeți cum sunt realitățile efective și realitățile hârtiei. În 30 decembrie, la trei zile după ce trece, se desființează departamentul securității statului. Lucru de care n-am aflat decât după ani de zile când mi-a pus cineva sub nas decretul. Asta e altă treabă.
Cum a fost ales Gelu Voican Voiculescu să meargă la Târgoviște
Gelu Voican Voiculescu a povestit că, în cadrul nucleului decizional format dintr-un număr redus de membri, s-a pus problema trimiterii unuia dintre ei la Târgoviște. El a relatat că discuția a fost directă și că, în final, toți s-au întors către el și i-au cerut să meargă.
A spus că momentul a fost copleșitor și că diferența dintre a susține o decizie și a fi prezent fizic la aplicarea ei este majoră. Cu toate acestea, a explicat că a acceptat fără să protesteze și că, privind retrospectiv, nu vede pe cine altcineva ar fi putut fi trimis în acel context, având în vedere vârsta și starea celorlalți membri ai grupului.
Gelu Voican Voiculescu: Toată lumea s-a întors și a spus Gelule du-te tu. Vă spun sincer că pe mine a căzut cerul atunci pentru că una e să susții moartea doi oameni, alta e să te duci s-o vezi, să fii prezent. Dar n-am crâcnit și asta este. Acuma, uitându-mă în jur, cine ați fi vrut să se ducă? Erau oameni bătrâni. Să se ducă Brucan, să se ducă Dan Marțian?
Dan Andronic: Asta vreau să vă spun pentru că e clar că exista și o anumită energie în acel grup. Într-adevăr, nu toată lumea vrea să participe la așa ceva. E un moment istoric, dar trebuie să ai sentimentul acestui moment istoric.
Gelu Voican Voiculescu: Eu eram într-o stare … mi-e greu să descriu în cuvinte. Un sentiment de prezență așa cum trăiești și vezi diverse lucruri și intri într-un edificiu cu o anumită reputație, unicat dacă vreți, și ești copleșit de faptul că vezi. Uite, intri într-o catedrală renumită, uriașă. În momentul acela ai un sentiment de prezență.
Și am acceptat să merg acolo pentru că, și aici trebuie să vă mai precizez ceva, deși am mai spus-o. Aurel Dragoș Munteanu, care era prieten cu mine și care a fost introdus în comunicatul semnatarilor, cunoscându-l bine pe Iliescu. Fusese și el persecutat, dizident. El își dăduse înapoi carnetul de partid în ’87 cu Brașovul, ca și Brucan care a luat atitudine atunci.
Dan Andronic: Atunci a scris și o scrisoare Brucan.
Gelu Voican Voiculescu: Da, dar n-a venit nimeni la ei să le dea misiunea asta. Așa a fost impulsul lor. Cel puțin în cazul lui Aurel Dragoș Munteanu, cu care mă vedeam săptămânal, dacă nu și mai des, n-avea cine să-l îndemne la chestia aceasta.
De ce nu s-a amânat decizia în privința soților Ceaușescu
Gelu Voican Voiculescu a relatat un moment-cheie petrecut chiar înainte de plecare, când s-a propus amânarea deciziei, invocând faptul că era Crăciunul. El a spus că s-a opus ferm acestei idei și a explicat că, în opinia sa, lucrurile amânate în acel context riscau să nu mai fie duse la capăt.
A subliniat că acea decizie a fost luată într-o stare de tensiune extremă și că plecarea către Târgoviște a fost consecința directă a convingerii că evenimentele nu mai puteau fi lăsate în suspensie.
Dan Andronic: Deci exista o stare de nemulțumire, mai ales în rândul în rândul celor vechi.
Gelu Voican Voiculescu: Uriașă. Exista o stare de nemulțumire uriașă. În ’79 sau când a fost defecțiunea lui Pârvulescu (n.r. C0nstantin Pârvulescu) s-a constatat că n-avea legături cu nimeni care să-l fi putut influența și determina. Așa i-a venit lui și atunci la congres, după ce a făcut chestia asta, imediat a fost îmbarcat într-o autosanitară și dus la Elias, considerând că, așa cum zicea „Tovarășul” (n.r. Nicolae Ceaușescu), numai un nebun poate să fie împotriva orânduirii socialiste.
Voiam să vă spun despre Aurel Dragoș Munteanu. Eram pe ieșire, în ultima clipă și a zis: „Domnule Iliescu, nu se poate. Este Crăciunul. Să amânăm”. Și eu am răcnit aproape atunci și am spus: „Lucrurile amânate nu se mai împlinesc. Astăzi suntem păgâni”. Și am plecat către elicopter.
