Daniel David a lăsat de înțeles că schimbările s-ar putea inspira din modelele de testare existente în Franța și Italia, în ideea de a oferi o evaluare mai complexă și mai relevantă pentru elevi.

Potrivit declarațiilor făcute în cadrul unei conferințe de presă, ministrul a prezentat în premieră și Raportul QX de diagnostic în educație și cercetare, document pe care îl consideră esențial pentru conturarea unei viziuni coerente asupra reformei sistemului educațional românesc. El a transmis că eventuala sa rămânere în funcție va depinde în mare măsură de modul în care acest raport va fi primit și susținut de viitorul guvern, atât instituțional, cât și financiar.

„Eu văd acest raport ca o încheiere a unei prime etape din mandatul de ministru. Dacă va fi o a doua etapă sau nu, nu știu. A doua etapă va depinde foarte mult de modul în care noul Guvern se va uita la acest raport, la măsurile pe care le-am propus și la susținerea lui, inclusiv financiar. Dacă nu există acest suport, n-am să mai fiu eu ministru, va fi altcineva”, a spus el, în cadrul conferinței.

„Am zis că am putea, dacă ne punem de acord. Vedeți, eu întotdeauna când vorbesc despre modalități de testare, mă uit dacă este o metodologie în derulare, că de aceea n-am vrut să schimb metodologia de bacalaureat în ianuarie, în ciuda diverselor presiuni. Încă metodologia pentru anul viitor nu este bătută în cuie și dacă ne punem de acord, sistemul educațional, părinți, sindicate că e ok, putem să începem mai devreme acest lucru”, a punctat David.

Un examen care ar putea include mai multe discipline, promite Daniel David

Daniel David a susținut că actuala formă a Evaluării Naționale, care se concentrează pe două materii – limba română și matematica –, este insuficientă și nu reflectă în mod echitabil competențele reale ale elevilor. Acesta a subliniat că evaluarea este una „punctuală”, ceea ce o face „restrictivă” și cu impact disproporționat asupra traseului educațional al copiilor.

Ministrul a indicat că se are în vedere un model mai complex de testare, cu subteste care să acopere mai multe domenii de cunoaștere, după exemplul Franței, unde examenele includ limba maternă, matematică, istorie, geografie și științe.

Va fi un test standardizat

El a precizat că nu este vorba despre introducerea unui număr mare de examene, ci despre crearea unui test standardizat care să ofere o imagine de ansamblu a competențelor elevilor.

„Fiindcă pentru mine e o problemă majoră examenul național în clasa a VIII-a. Acum, repet, îl consider limitat prin cele două discipline și îl consider foarte, foarte restrictiv prin faptul că este o evaluare punctuală, ca după aceea grevează parcursul educațional al copiilor.

Am zis că, poate, dacă considerăm că e prea repede și e nevoie de un timp astfel încât să gândim, hai să vedem cum o să fie, poate facem niște simulări. Eu nu țin să-l implementez de anul viitor, dar la un moment dat va trebui să schimbăm examinarea evaluarea națională la modul în care o avem acum”, a adăugat el.

Oficialul a menționat că, dacă se va ajunge la un acord între minister, profesori, părinți și sindicate, aceste modificări ar putea fi aplicate chiar din anul școlar viitor. Totuși, el a adăugat că este conștient de complexitatea procesului și că implementarea ar putea necesita o perioadă de tranziție în care să fie organizate simulări sau faze pilot.

Posibilă înlocuire cu un portofoliu educațional

Daniel David a vorbit și despre o viziune pe termen mai lung, în care Evaluarea Națională ar putea fi înlocuită complet cu un portofoliu educațional, așa cum se întâmplă deja în mai multe state europene. Acesta a apreciat că un astfel de instrument ar putea reflecta mai fidel evoluția și potențialul fiecărui elev, în condițiile în care ar exista o reducere semnificativă a inechităților din sistem.

„Vă rog să vă uitați la modelul din Franța și din Italia. Poți să ai un test standardizat, cu subteste, care acoperă discipline diferite. Nu înseamnă că vei avea testul și disciplina, pentru că în momentul acela am complica lucrurile.

Dacă se poate în alte țări, eu cred că se poate și în România. Dacă nu o să fim mai creativi, o să facem probabil cum fac francezii, de exemplu, care au și matematică, și limbă franceză, au și istorie, geografie, au și științe. Așa o să facem și noi”, a mai spus ministrul.

„Eu, de exemplu, sunt un om care aș prefera portofoliul educațional care funcționează și în Franța și multe alte țări, fiindcă oricum gândim acest test, chiar dacă îi dăm mai multe competențe, să-l facem mai relevant. Totuși, este un test punctual”, a mai susținut el.

Nu se poate renunța la examenul național

Ministrul a explicat că în prezent nu se poate renunța la examenul național, tocmai din cauza acestor inegalități, care afectează accesul echitabil la educație. El a declarat că, atunci când va observa progrese reale în acest sens, va susține eliminarea Evaluării Naționale și adoptarea unui sistem bazat pe portofoliu.

Totodată, Daniel David a subliniat că, indiferent cine va ocupa funcția de ministru al Educației în viitor, o abordare rațională ar trebui să conducă, în cele din urmă, la o schimbare de paradigmă în ceea ce privește evaluarea elevilor.

Condiții pentru continuarea mandatului

Întrebat dacă va rămâne ministru în viitorul guvern, Daniel David a răspuns că această decizie va depinde în mod direct de modul în care va fi primit și susținut Raportul QX. El a spus că vede acest document ca o încheiere a unei prime etape din mandatul său și că o eventuală etapă secundă ar trebui să fie una de aplicare a măsurilor propuse.

Deși președintele ales, Nicușor Dan, a declarat că actualul ministru al Educației este singurul pe care îl dorește în viitorul guvern, Daniel David a subliniat că nu va continua în funcție dacă nu va exista sprijin politic și financiar clar pentru implementarea reformelor.

„Dacă nu există acest suport, n-am să mai fiu eu ministru, va fi altcineva”, a transmis el, reiterând că reforma în educație necesită voință colectivă și angajament din partea tuturor actorilor implicați.