Evaluare Națională. Elevii ar putea da examen la mai multe materii

Evaluare Națională. Daniel David, ministrul Educației, nu este de acord ca elevii clasei a VIII-a să susțină examen doar la două materii. El consideră că Evaluarea Națională ar trebui să cuprindă mai multe materii, astfel încât să fie verificate toate competențele importante pe care elevii ar trebui să le aibă la finalul celor opt ani de studii.

În opinia sa, ar fi mai corect ca toate cele opt competențe să fie evaluate. În prezent, se discută despre posibilitatea de a reduce cele opt competențe la cinci competențe de bază, axate pe abilități practice. Totuși, asta nu înseamnă că elevii trebuie să susțină cinci sau opt examene.

Oficialul român a dat exemplul testelor din SUA, unde mai multe domenii apropiate sunt incluse într-un singur test, cu mai multe părți, ceea ce ar putea fi o soluție practică și la noi.

Ministrul Educației mai crede că, după Evaluarea Națională, elevii ar trebui să susțină și un examen de admitere pentru a intra la liceu.

„Nu poți să spui pe de-o parte că vrei să promovezi cele 8 competențe cheie, dar la Evaluarea Națională te focalizezi pe două. Cred că corect este să evaluăm toate competențele cheie.

Se discută faptul că cele opt competențe cheie ar trebui cumva minimal să fie reduse la cinci basic skills, adică cinci competențe focalizate pe abilități. Asta nu înseamnă că trebuie să dai cinci sau opt examene.

Există acele probe americane, de exemplu ai zonele de științe, zonele apropiate pe care le prinzi într-un test grilă cu diverse sub-teste, astea sunt chestii operaționale”, a declarat ministrul Educației, Daniel David, la prezentarea raportului QX.

Daniel David
SURSA FOTO: danieldavid.ro

Examenul de titularizare s-ar putea schimba

Cu o zi în urmă, ministrul Educației și-a prezentat propunerile pentru schimbarea examenului de titularizare, într-un document numit „Raportul QX”. Conform raportului, toți cei care iau cel puțin nota 7 la examen vor fi considerați automat pregătiți pentru cariera didactică și vor putea ocupa un post permanent în învățământ.

Daniel David a propus și ca profesorii care au deja contracte pe durată nedeterminată să fie evaluați periodic pentru a se menține un nivel bun al calității educației.

El a spus că actualul sistem de titularizare are atât avantaje, cât și dezavantaje. Printre avantaje, a menționat faptul că ajută la stabilitatea profesorilor și face mai ușoare transferurile între școli. Printre probleme, a menționat că examenul de titularizare este complicat și birocratic și că unii candidați sunt nevoiți să îl repete de prea multe ori. El a observat că posturile temporare nu sunt legate de calitatea muncii profesorului și nu se pot transforma în posturi permanente, chiar dacă profesorul este foarte bun.

În contextul în care sistemul de învățământ are tot mai puțini profesori bine pregătiți, mai ales în domenii precum științele, actualul sistem nu mai este potrivit. El a spus că noul sistem propus păstrează părțile bune, elimină problemele și adaugă idei noi, precum evaluarea mai atentă a profesorilor și mai multă responsabilitate pentru școli.

De altfel, unele posturi pe durată determinată ar putea deveni permanente, în funcție de cât de utile sunt pentru școală și cât de bine se descurcă profesorul, evaluarea fiind făcută de cei care beneficiază direct de educație (elevi, părinți, comunitate).

„În acest moment, sistemul de titularizare are avantaje şi dezavantaje. Avantajele principale se referă la stabilizarea cadrelor didactice şi la flexibilizarea transferurilor în acest cadru. Aceste avantaje trebuie păstrate. Dezavantajele sunt legate de procedura birocratică a examenului, care, adesea, trebuie repetată prea des de către unii candidaţi care nu obţin titularizarea şi de faptul că poziţiile de perioadă determinată nu sunt protejate prin calitatea actului educaţional al celui care ocupă postul şi nu se pot transforma în poziţii pe perioadă nedeterminată în baza calităţii actului educaţional al celui care ocupă postul.

În condiţiile în care sistemul educaţional suferă (şi va suferi şi mai mult în anumite domenii – ex. ştiinţe) de absenţa cadrelor didactice calificate şi de calitate, sistemul actual nu este unul adecvat. Sistemul propus aici menţine avantajele existente, elimină dezavantajele şi aduce elemente suplimentare de calitate şi descentralizare decizională cu responsabilizarea unităţilor şcolare.

Ideea centrală este că poziţiile pe perioadă determinată, care nu sunt rezervate în condiţiile legii, se tratează în logica tenure-track, acestea putând deveni poziţii pe perioadă nedeterminată în funcţie de viabilitatea lor şi de calitatea cadrului didactic (evaluată complex de beneficiarii principali)”, se arată în raportul privind starea învăţământului, publicat luni, de ministrul Educaţiei.