Potrivit rezultatelor sondajului, 81 % dintre respondenţi ştiu că, pe lângă propria naţionalitate, au statutul de cetăţeni ai UE, însă numai 36 % dintre persoanele care au răspuns la sondaj se consideră bine informate în legătură cu drepturile aferente cetăţeniei UE. Europenii îşi cunosc cel mai bine dreptul la libera circulaţie (88 %), dreptul de a adresa petiţii instituţiilor UE (89 %), de a nu fi discriminaţi pe baza naţionalităţii (82 %), de a beneficia de protecţie consulară (79 %) şi de a participa la o iniţiativă cetăţenească (73 %). În acelaşi timp, două treimi (67 %) dintre persoanele chestionate consideră că libera circulaţie a persoanelor în cadrul UE aduce avantaje economice ţării lor.

Peste o treime din respondenţi (36 %) s-au considerat bine informaţi cu privire la aceste drepturi, ceea ce reprezintă o creştere cu 5 puncte procentuale faţă de anul 2007. Cu toate acestea, doar 24 % dintre persoanele interogate consideră că sunt bine informate cu privire la măsurile pe care trebuie să le ia dacă drepturile nu le sunt respectate.

Sondajul este publicat în timp ce Parlamentul European şi Comisia Europeană organizează marţi o audiere comună pentru a discuta despre drepturile cetăţenilor europeni. Discuţiile vor constitui o sursă de inspiraţie pentru elaborarea viitorului raport al Comisiei privind cetăţenia UE, care urmăreşte să abordeze obstacolele cu care se confruntă cetăţenii UE în exercitarea drepturilor lor. Raportul, care ar trebui să fie publicat la 8 mai, va formula o serie de iniţiative care vor contribui la punerea în practică a acestor drepturi, în cadrul Anului european al cetăţenilor 2013.

Datorită cetăţeniei UE, care a fost introdusă în 1993 prin Tratatul de la Maastricht şi a cărei a 20-a aniversare se sărbătoreşte în acest an, toţi resortisanţii celor 27 de state membre ale UE beneficiază, în calitate de cetăţeni ai UE, de un set de drepturi suplimentare. Printre acestea se numără dreptul la libera circulaţie şi şedere pe teritoriul UE, dreptul de a vota şi de a candida la alegerile locale şi europene în ţara de reşedinţă, dreptul de a beneficia de protecţie consulară în străinătate în aceleaşi condiţii ca resortisanţii unui alt stat membru atunci când ţara lor de origine nu este reprezentată şi dreptul de a înainta petiţii Parlamentului European şi de a se adresa Ombudsmanului European şi instituţiilor UE.

Sunt multe drepturi care derivă din calitatea de cetăţean european, însă de multe ori oamenii nu ştiu de existenţa lor. Anul european al cetăţenilor are drept scop explicarea acestor drepturi şi garantarea faptului că cetăţenii le cunosc şi nu întâmpina dificultăţi în exercitarea lor.

De-a lungul anului 2013, vicepreşedintele Viviane Reding şi alţi comisari ai UE îşi vor conjuga eforturile cu politicienii de pe plan naţional şi local pentru a organiza dezbateri cu cetăţenii europeni din întreaga Europă, pentru a le asculta punctul de vedere şi a răspunde la întrebările acestora.
Sursa: Agerpres