Europa se zguduie din temelii! Nimic nu mai poate sta în calea lui Vladimir Putin
Europa se cutremură, după noua veste. Rusia dezvoltă o nouă rachetă de croazieră Kalibr-M ce va avea o rază de acțiune de peste 4.500 de kilometri, a declarat o sursă din cadrul complexului militar-industrial rus, informează agenția de știri Tass, potrivit mediafax.
„Cea mai nouă rachetă navală de precizie Kalibr-M cu o rază maximă de acțiune de peste 4.500 de kilometri este dezvoltată pentru Forțele Navale ruse. Crearea rachetei este în faza cercetării științifice și este finanțată de Ministerul Apărării”, a transmis o sursă citată de Tass.
Dezvoltarea rachetei a fost inclusă în programul de dezvoltare militară până în anul 2027, iar „racheta trebuie transferată flotei până la finalul programului”, a precizat sursa menționată.
Noua rachetă va fi diferită de variantele Kalibr existente, atât din punctul de vedere al razei de acțiune, cât și al dimensiunilor, iar „greutatea focosului va fi de aproape o tonă”, a adăugat sursa.
„Kalibr-M are rol să distrugă obiective terestre și va putea transporta focoase convenționale, cât și nucleare”, potrivit surselor Tass.
Sistemul de rachete Kalibr este deja în dotarea Forțelor Navale ruse, iar potrivit datelor disponibile, variantele prezente au o rază maximă de acțiune de aproximativ 2.000 de kilometri.
Rusia nu are în dotare rachete de croazieră terestre cu o astfel de rază de acțiune, întrucât Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), semnat de Statele Unite cu URSS în 1987, prevede interzicerea rachetelor cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri, însă acordul se referă doar la rachetele lansate terestru, nu și la cele lansate de nave.
Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





