„Vom lua decizii proporţionate şi defensive. Dacă vom permite Rusiei să continue încălcarea Tratatului INF, va fi subminată respectarea nu doar a acestui acord, ci a tuturor acordurilor privind controlul armamentului”, a declarat Jens Stoltenberg într-un interviu acordat site-ului Politico.eu cu ocazia Forumului Economic Mondial Davos.

Rusia a instalat sisteme de rachete nucleare pe litoralul Mării Negre, în apropierea frontierei cu Ucraina, conform unor imagini prin satelit obţinute de Institutul Imagesat International. Imaginile surprind sisteme de rachete Iskander instalate într-o bază din Krasnodar, oraş rus situat pe litoralul nordic al Mării Negre, în apropierea frontierei cu Ucraina. Rachetele Iskander au raze de acţiune de până la 500 de kilometri şi pot transporta atât ogive convenţionale, cât şi nucleare.

„Rusia continuă să încalce în mod clar Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), a acuzat recent un oficial din cadrul Administraţiei Donald Trump, în contextul negocierilor americano-ruse aflate în curs la Geneva. Diplomaţi americani şi ruşi s-au întâlnit la Geneva pentru a discuta despre Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare, din care preşedintele Donald Trump a anunţat intenţia de retragere a Statelor Unite. „Reuniunea a fost dezolantă deoarece este clar că Rusia continuă să încalce flagrant Tratatul INF şi nu a venit pregătită să explice cum poate reveni la respectarea acordului. Mesajul nostru a fost clar: Rusia trebuie să distrugă sistemul balistic ilegal”, a declarat Andrea Thompson, subsecretarul de Stat american pentru Controlul armamentului şi Securitate internaţională.

Vladimir Putin a afirmat că, înaintea anunţului preşedintelui Donald Trump privind retragerea SUA din Tratatul INF, Congresul alocase fonduri pentru dezvoltarea unor noi rachete nucleare.

Rusia încalcă în mod clar Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) prin dezvoltarea unui nou tip de rachetă, a anunţat Alianţa Nord-Atlantică.

„Aliaţii au concluzionat că Rusia a dezvoltat şi a instalat un sistem de rachete, 9M729, care încalcă Tratatul INF şi generează riscuri pentru securitatea euroatlantică. Susţinem puternic constatarea Statelor Unite că Rusia îşi încalcă obligaţiile asumate în cadrul Tratatul INF”, se arată în comunicatul comun al miniştrilor de Externe din cadrul NATO. Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a cerut Moscovei să respecte Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), denunţând acţiunile Rusiei împotriva Ucrainei şi Georgiei. „Rusia a dezvoltat, a produs şi a testat un nou tip de rachetă. Sunt sisteme mobile care pot fi depistate greu. Rachetele pot transporta ogive nucleare. Şi pot atinge oraşe europene, fără avertismente sau cu avertismente scurte”, a declarat Jens Stoltenberg. „Statele Unite respectă în totalitate prevederile Tratatului INF. Nu au fost aduse noi rachete în Europa. Dar avem noi rachete ruse. Rusia trebuie să ia măsuri imediate pentru a asigura respectarea în totalitate a Tratatului INF. Într-un mod transparent şi verificabil”, a insistat Stoltenberg. „Alianţa Nord-Atlantică este un avocat puternic al măsurilor pentru controlul armamentului, pentru a avea cu toţii mai multă siguranţă. Noi vrem dialog cu Rusia, aspirăm la îmbunătăţirea relaţiilor. Dar, pentru a face posibil acest lucru, Rusia trebuie să se conformeze în totalitate angajamentelor internaţionale”, a subliniat Jens Stoltenberg, potrivit stiripesurse.