Rusia, pregătită să ajute Europa să depășească criza energetică. Ce dorește în schimb

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a participat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai Asociaţiei companiilor europene a declarat că Gazprom ”nu doar îşi îndeplineşte toate obligaţiile, dar le îndeplineşte inclusiv depăşindu-le”.

„În actuala situaţie de creştere puternică a preţurilor hidrocarburilor, în special la gaze naturale, şi la electricitate în ţările UE, este evident că trebuie să cooperăm mai strâns în acest domeniu”, a apreciat şeful diplomaţiei ruse.

Presa internațională notează că Serghei Lavrov a spus că Rusia ”este dispusă să ajute Europa să depăşească această criză, dar Europa trebuie să înţeleagă necesitatea unor paşi reciproci”. Agenția de presă EFE spune că ministrul rus de Externe nu a spus concret care sunt pașii pe care Europa trebuie să îi facă.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a precizat și el că Rusia este pregătită imediat să semneze noi contracte.

„Nu este un secret pentru nimeni, şi am declarat-o de mai multe ori la mai multe niveluri, inclusiv la cel mai înalt nivel, că Rusia este interesată de aceasta şi este dispusă să discute imediat semnarea unor noi contracte, care să ofere o acoperire unică împotriva fluctuaţiilor pieţelor, cum sunt cele pe care le vedem astăzi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Rusia nu este responsabilă pentru actuala criză

Într-o declarație anterioară, Serghei Lavrov a spus că Rusia nu este responsabilă pentru actuala criză a gazelor din Europa. Acesta a subliniat că ceea ce se întâmplă acum reprezintă responsabilitatea acelora care nu au ţinut cont în planificările lor de condiţiile meteo sau de posibilitatea unor surse alternative de aprovizionare.

Pe de altă parte, Moscova a anunțat că țările Uniunii Europene sunt nevoite să plătească prețuri uriașe pentru gazele naturale, deoarece nu există contracte pe termen lung cu Rusia.

Energia nu este folosită ca șantaj politic

În contextul în care anumite voci spun că Rusia folosește energia ca instrument de șantaj politic, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat acuzațiile.

„Nici măcar în momentele cele mai dificile Rusia nu a încercat vreodată să oprească livrările (de gaze). Acest lucru nu s-a întâmplat şi nu se va întâmpla niciodată”, a asigurat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Putin.