Grecia împinge euro la cel mai înalt nivel din 2012

Grecia împinge euro la cel mai înalt nivel din 2012
Publicat de CAPITAL la 8 februarie 2012, 11:00

Euro a urcat la maximul ultimelor opt săptămâni, iar preţurile acţiunilor de pe bursele europene a crescut miercuri datorită optimismului investitorilor cu privire la ajungerea la o înţelegere între Grecia şi creditorii privaţi.

Germania a publicat date care indică cea mai mică majorare a exporturilor din ultimii trei ani, iar Banca Franţei a anunţat că economia ţării va stagna cel mai probabil în primul trimestru, scrie Reuters.

Dar preţul activelor riscante a fost împins în sus de optimismul cu privire la faptul că discuţiile care vor avea loc la Atena în această zi vor conduce la o înţelegere care va permite eliberarea fondurilor care să prevină intrarea ţării în incapacitate de plată, care s-ar putea întâmpla chiar luna viitoare.

Astfel, euro s-a tranzacţionat la un nivel de 1,3260 dolari, atingând în cursul dimineţii maximul ultimelor opt săptămâni, cu o cotaţie de 1,3283 dolari.

Indexul global al MSCI, care a câştigat 9,2 procente în acest an, a crescut astăzi cu 0,3% iar acţiunile europene au deschis de asemenea cu un plus de 0,3%.

Informații articol
Etichete: , ,
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.