Pentru prima dată în ultimul an, moneda unică europeană a depăşit pragul de 1,50 de dolari, această depreciere a monedei americane fiind un motiv de îngrijorare pentru economişti.

De la începutul lunii martie până acum, valoarea monedei euro a crescut cu 20%, ceea ce-i determină pe unii experţi să estimeze că următorul pas este depăşirea recordului de 1,50 de dolari atins în iulie 2008.

Pe de altă parte, devalorizarea accentuată a monedei americane alimentează tot mai mult argumentele conform cărora rolul de monedă de referinţă al dolarul se apropie de final.

Aprecierea euro are şi consecinţe pe care europenii vor trebui să le suporte.

Principalul impact negativ se va manifesta asupra exporturilor, însă există şi un efect dezinflaţionist, ceea ce va determina Banca Centrală Europeană să reducă rata dobânzii de politică monetară.

Cédric Thellier, economist la Natixis, este de părere că un euro puternic îi va pune pe cei de la BCE în situaţia de a interveni în favoarea monedei americane, aşa cum procedează şi băncile cetrale asiatice, care deţin rezerve masive de schimb în dolari.

SURSA: e24