Eugen Teodorovici, despre motivele președintelui de respingere a Codului fiscal: Nu au nicio justificare
Ministrul de finanțe Eugen Teodorovici a fost prezent vineri la o conferință de presă în cadrul căreia a vorbit despre decizia președintelui Klaus Iohannis de a retrimite Codul fiscal în Parlament.
"Din punctul meu de vedere nu au nicio justificare", a spus ministrul despre motivele invocate de șeful statului, subliniind că "raportarea la deficit e eronat făcută", potrivit B1 TV.
Astfel, retrimiterea Codului fiscal întârzie pregătirea bugetului pentru 2016, spune Teodorovici, adăugând că "în august voiam să demarăm acest proces pentru a avea un proiect de buget trimis în Parlament".
Acum, "economia e într-o situație oarecum neclară pentru că sunt multe companii care se întreabă vizavi de modul în care pot gândi planul de afaceri pentru 2016".
"Din punctul meu de vedere a creat o breșă a României în relația cu Comisia Europeană", spune Teodorovici.
Ministrul a amintit faptul că prima dată, în Parlament, Codul Fiscal a fost votat în unanimitate.
Social democratul spune că i-a trimis președintelui toate datele necesare "pentru a avea o imagine clară", precizând că dacă se dorea o discuție pe marginea subiectului Codului fiscal, ar fi putut exista. Însă, lipsa unei astfel de întâlniri consideră că este un semn de neprofesionalitate.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





