„Restructurarea financiară, am promis şi da, este o măsură în care, la fel, eu cred foarte mult că va fi de foarte mare ajutor în economie. Este un proiect de act normativ deja, s-a lucrat la acesta, o să discutăm şi cu doamna preşedinte (preşedintele ANAF, Mirela Călugăreanu – n. r.) acum să vedem ce mai este de adus. Sunt mai multe variante. Au venit colegii cu fel de fel de propuneri foarte bune, interesante în acest sens. Noi am spus în luna mai că vom ieşi public să prezentăm proiectul, cel puţin. Va trebui să ieşim, dacă nu săptămâna acesta, săptămâna viitoare va trebui să ieşim să prezentăm public”, a spus Eugen Teodorovici.

De asemenea, ministrul de Finanțe a transmis că vor avea loc discuții și că se va purta un dialog cu toți cei interesați. Teodorovici a menționat că măsura trebuie luată cât mai rapid pentru a produce efecte în economie, atât anul acesta, cât și în cei care urmează, iar cu cât măura este întârziată cu atât efectele în economie se vor simți mai târziu.

În altă ordine de idei, şeful de la Finanţe a afirmat că rectificarea bugetară va avea loc la finalul lunii iunie sau în prima săptămână din iulie, potrivit Agerpres.