Specialiştii în marketing consideră că orice companie care vrea să se promoveze, trebuie să-şi îndrepte din ce în ce mai mult atenţia către platforma YouTube, întrucât tendinţele în ceea ce priveşte promovarea pe internet sunt din în ce mai accentuate, iar YouTube devine tot mai popular. Astfel, dacă vrei să atragi clienţi, trebuie să te promovezi pe YouTube.

În urmă cu exact un an, agenţia Saatchi & Saatchi a lansat o campanie de promovare pentru compania T-Mobile, care conţinea şi un clip video, care a devenit un adevărat fenomen pe YouTube: a avut nu mai puţin de 20 de milioane de vizualizări.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu spotul publicitar inclus în campania celor de la Evian. Spotul a intrat în topul celor mai vizualizate clipuri video de pe YouTube din 2009.

Specialiştii portalului entrepreneur.com consideră că deja s-a atins o etapă în care promovarea pe YouTube a unei companii nu trebuie să lipsească din absolut nicio strategie de marketing, întrucât creşterea popularităţii site-ului este pe zi ce trece tot mai mare.

Dacă faci un spot de promovare a companiei şi îl pui doar pe site-ul oficial al companiei dar nu îl publici si pe YouTube, oamenii nu se vor deranja să te caute pe internet. Dacă eşti pe YouTube, atunci ai mai multe şanse ca ei să te întâlnească, scriu cei de la entrepreneur.com.

Strategia de promovare pe YotuTube este un vector important în procesul de promovare, cu atât mai mult cu cât tendinţele pentru 2010 prevăd o prezenţă tot mai mare în mediul online a companiilor. Youtube pare să fie mai eficient decât strategia de e-mail marketing, mobile marketing, sau chiar decât promovarea în rândul reţelelor de socializare.

Un alt avantaj al promovării pe YouTube, spun cei de la entrepreneur.com, este costul inexistent, un elemenent demn de luat în calcul, mai ales în perioadă de criză.

SURSA: entrepreneur.com