Situație extrem de gravă anunțată de Traian Băsescu. Acesta spune că cee ace se întâmplă în Basarabia este o lovitură de stat în care nu s-a folosit forța militară, ci instituțiile statului care sunt la dispoziția oligarhului Vlad Plahotniuc.

„Azi nu putem discuta de unire, azi discutăm despre prăbușirea unui stat, care e și în acord de asociere cu UE. S-au desfășurat alegeri. Au stat 3 luni în tot felul de negocieri. Cea mai dificilă și constantă negociere a fost între socialiști și Partidul Democrat, iar pe ultima sută de membrii socialiștii au acceptat alianța cu ACUM a Maiei Sandu, care nu e unionistă, ci pro-europeană. Sunt trei blocuri acum. Socialiștii, Partidul Democrat, un partid democrat statalist, și partidul Maiei Sandu, care e pro-europeană. Este nevoie pentru a se face guvern ca două dintre aceste blocuri aproximativ egale să facă o alianță. Până la urmă s-a stabilit să se facă alianța între socialiști și pro-europeni, socialiștii lui Dodon. Ieri s-a votat în Parlament, iar la foc automat Curtea Constituțională anula deciziile Parlamentului”, a declarat Traian Băsescu, la România TV.

Fostul șef de stat spune că în spatele deciziilor Curții Constituționale se află oligarhul Vlad Plahotniuc. „Jocul s-a făcut în favoarea lui Plahotniuc, acest oligarh care controlează toate instituțiile din Republica Moldova, poliție, justiție. E a doua oară când, dacă nu iese cine trebuie, se anulează alegerile. Este o lovitură de stat mascată, în care nu s-a folosit forța militară”, a mai spus fostul președinte.

Și asta nu e tot. „Plahotniuc, folosind acest instrument, Curtea Constituțională, a anulat pur și simplu alegerile. L-a numit președinte pe premierul interimar. E incredibil. E de fapt o lovitură de stat mascată, în care nu s-a folosit forța militară. Aici nu există variantă decât o poziție foarte solidă a UE. Mie nu mi-a plăcut poziția inițială a UE, a SUA, a Federației Ruse și a României, în care nu acuză nimeni pe nimeni. Cere partidelor să găsească soluții. Cum, frate, când e al doilea rând de alegeri care nu se pun în aplicare, tu România, tu UE, tu SUA, tu Federația Rusă, care spui că ești democrată, spui să discute partidele?”, a mai spus Băsescu.

Traian Băsescu spune că președintele Igor Dodon trebuie cercetat pentru înregistrările în care apare alături de Plahotniuc, dar acestea nu au legătură cu alegerile.

Mii de persoane au participat duminică în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău la un miting de amploare, pentru respectarea deciziilor Curții Constituționale și pentru organizarea de alegeri anticipate parlamentare și prezidențiale.

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a emis duminică o hotărâre pentru dizolvarea Parlamentului și suspendare a lui Igor Dodon din funcția de președinte. Pavel Filip, care a preluat funcția de președinte interimar al Republicii Moldova după suspendarea lui Igor Dodon, a semnat decretul de organizare a alegerilor în data de 6 septembrie.