Este informația momentului pentru cei care au cont la bancă! Anunțul făcut chiar de BNR
Informațiile publicate de Banca Națională a României (BNR) arată că depozitele în lei ale gospodăriilor populației au crescut în luna decembrie 2022 cu 6,2% față de luna anterioară, până la 178 452,7 milioane lei.
Depozitele în lei ale gospodăriilor populației au crescut cu 6,2% în decembrie. Date oficiale BNR
Totodată, depozitele în lei ale gospodăriilor populației au crescut în luna decembrie a anului anterior cu 8,1% (-7,1% în termeni reali), comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior.
De asemenea, depozitele în lei ale altor sectoare au crescut cu 4,9% (până la 159 522,6 milioane lei) față de luna precedentă, iar față de luna decembrie 2021, au înregistrat o creștere de 9,0% (-6,4% în termeni reali).
Depozitele în valută ale rezidenților s-au diminuat cu 0,02% față de luna noiembrie
Totodată, depozitele în valută ale rezidenților, exprimate în lei, reprezentând 34,2% în volumul total al depozitelor clienților neguvernamentali, s-au diminuat cu 0,02% față de luna noiembrie a anului anterior, ajungând până la nivelul de 175 312,8 milioane lei (exprimate în euro, acestea au scăzut cu 0,6%, până la 35 435,3 milioane euro).
Comparativ cu luna decembrie 2021, indicatorul exprimat în lei a crescut cu 4,4% (4,5%, în cazul exprimării indicatorului în euro), potrivit cifrelor BNR.
Depozitele în valută ale gospodăriilor populației, exprimate în lei, au crescut cu 0,8% față de luna noiembrie 2022, până la 124 336,8 milioane lei (exprimate în euro, acestea au crescut cu 0,2%, până la 25 131,7 milioane euro). Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021, creșterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 4,6% (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au scăzut cu 2,0% față de luna noiembrie 2022, până la 50 976,0 milioane lei (exprimate în euro, acestea au scăzut cu 2,5%, până la 10 303,6 milioane euro). Comparativ cu decembrie 2021, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 4,0% (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro).
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a scăzut în luna decembrie 2022 cu 0,2% față de noiembrie 2022 (-0,6% în termeni reali), până la nivelul de 363 608,2 milioane lei. Creditul în lei, cu o pondere de 68,8% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a diminuat cu 1,1%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 31,2% în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 1,7% (1,1% în cazul exprimării indicatorului în euro).
Creditul neguvernamental a înregistrat o creștere cu 12,1%
Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere cu 12,1% (-3,6% în termeni reali), pe seama majorării cu 6,6% a componentei în lei (-8,4% în termeni reali) și a creșterii cu 26,7% a componentei în valută exprimată în lei (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro).
Creditul guvernamental a înregistrat o scădere în luna decembrie 2022 cu 1,1% față de luna noiembrie 2022, până la 170 099,7 milioane lei. În raport cu decembrie 2021, acesta s-a diminuat cu 1,5% (-15,3% în termeni reali).
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna decembrie 2022 cu 3,6% față de luna anterioară, până la nivelul de 513 288,0 milioane lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 7,1% (-8,0% în termeni reali).
Depozitele în lei ale rezidenților, cu o pondere de 65,8% în totalul depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 5,6% față de luna noiembrie 2022, până la 337 975,2 milioane lei. Comparativ cu luna decembrie 2021, acestea au crescut cu 8,5% (-6,7% în termeni reali).
Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârșitul lunii decembrie 2022 un sold de 603 118,5 milioane lei. Aceasta a crescut cu 3,2% (2,8% în termeni reali ) față de luna noiembrie 2022, iar în raport cu decembrie 2021 s-a majorat cu 6,9% (-8,2% în termeni reali).
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





