Tragedie în teatru! Un cunoscut actor a murit la doar 32 de ani. A fost găsit cu mâinile legate la spate

Mai precis, actorul Ștefan Bouroșu a încetat din viață la doar 32 de ani. Tragica descoperire a fost făcută chiar de către tatăl lui, care nu mai auzise de la el de câteva zile.

Regretatul actor locuia în chirie, într-un apartament din Chișinău. Când a ajuns la fața locului, tatăl său a fost de-a dreptul șocat să găsească trupul neînsuflețit al fiului său, cu mâinile legale la spate.

Tatăl actorului a sunat imediat la salvare, însă a fost mult prea târziu. Medicul legist a examinat corpul, însă nu au fost depistate lovituri, conform informațiilor transmise de newsmaker.md

„În dormitorul apartamentului s-a depistat cadavrul bărbatului de 32 de ani, cu mâinile prinse la spate. La examinarea cadavrului de către medicul legist, leziuni corporale vizibile nu au fost depistate”, au transmis autoritățile.

Anchetatorii nu exclud posibilitatea să fi fost vorba despre o sinucidere

Totodată, anchetatorii nu exclud posibilitatea să fi fost vorba despre o sinucidere. Nimeni nu se aștepta ca tânărul actor să se stingă atât de devreme și în astfel de condiții.

„Nu văd. Nu aud. Nu simt. M-a doborât astăzi de pe picioare o veste, care nu încape în creierul meu: Ștefan Bouroșu, bunul și iubitul meu coleg, cel înțelept, luminos și talentat… nu mai este în viață! Doare. Sfâșie. Rupe din carne vie acest fapt… Încă mi se pare o halucinație, un vis urât. Ștefan… Dragule… Zboară!”, a reacționat colega sa Olesea Svecla.

De asemenea, jurnalista Irina Staver a amintit de momentul în care l-a cunoscut pe regretatul actor. Astfel, aceasta l-a descris pe Ștefan Bouroșu ca fiind un om extrem de plăcut.

„Îmi doream să mai joace și să mai merg de atâtea ori în sălile de teatru pe scena căruia să joace El! Asta nu se va mai putea. Ne vei lipsi. Am rămas surzi, muți și orbi de la dureroasa veste. Zbor lin, Stefănel cum obișnuiam sa îți zic”, a scris jurnalista, potrivit sursei menționate.

Amintim că Ștefan Bouroșu a fost actor la Teatrul Național Eugène Ionesco în perioada 2013-2017. De-a lungul carierei sale a interpretat nenumărate roluri, în piese precum „Oscar și tanti Roz” și „Drept ca o linie”.

Mai mult, el a fost și cel care a jucat în scurtmetrajul „Experience”, semnat de regizorul Roman Burlaca.

Prietenii lui Ștefan Bouroșu nu cred că actorul și-ar fi pus capăt zilelor

Menționăm că prietenii lui Ștefan Bouroșu nu cred că actorul și-ar fi pus capăt zilelor.

„Dragă mass-media, stimați jurnaliști și jurnaliste, sper mult că expresiile „legat cu mâinile la spate” și „suicid” din articolele voastre să creeze disonanță în voi și o motivație de a investiga cauza decesului lui Bouroșu Ștefan. Îl cunosc pe Ștefan de vreo 14 ani. Da, eu nu am discutat în ultimele luni cu el. Nu cunosc în ce stare psihologică era. Însă descrierea modului cum a fost găsit decedat – este departe de un suicid”, a scris Rodion Gavrilioi.