Este anunțul momentului! Când vor fi redeschise școlile de fapt din România
Școlile s-ar putea redeschide în siguranță abia după ce se încheie a doua etapă de vaccinare anti-Covid, care vizează cadrele didactice, vârstnicii și persoanele din categoriile vulnerabile. În cazul copiilor nu s-a pus problema severității bolii, ci că aceștia se pot infecta, pot să fie asimptomatici și să transmită altor persoane acest virus.
Medicul Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, a explica de ce este important să se vaccineze cadrele didactice și persoanele din categoriile vulnerabile, astfel încât școlile să se poată redeschide în siguranță.
El a subliniat că în cazul copiilor nu s-a pus problema severității bolii, ci că aceștia se pot infecta, pot să fie asimptomatici și să transmită altor persoane acest virus.
”Riscul era legat de activitățile din afara școlii”
Gheorghiță a adăugat că la școală, activitatea este foarte bine organizată, cel puțin pentru copiii mici și că riscul de expunere al acestora în timpul orelor era foarte mic.
Riscul era legat de activitățile din afara școlii – transport în comun, parc sau alte activități.
„În faza a doua de vaccinare intră profesorii și populația în vârstă. Asta înseamnă că am putea redeschide școala în siguranță la sfârșitul lui martie – începutul lui aprilie când începem etapa a treia de vaccinare. Atunci am fi terminat etapa a doua pentru categoriile vulnerabile”, a spus Valeriu Gheorghiță, potrivit digi24.ro.
Preşedintele Klaus Iohannis a cerut închiderea școlilor
În consecință, școlile s-ar putea redeschide în siguranță la sfârșitul lunii martie-început de aprilie, după ce se încheie a doua etapă de vaccinare anti-Covid, care vizează cadrele didactice, vârstnicii și persoanele din categoriile vulnerabile.
Trebuie precizat că Preşedintele Klaus Iohannis a cerut, la începutul lunii noimebrie, închiderea școlilor din toată țara, ca măsură pentru controlul răspândirii coronavirusului.
La rândul său, premierul Ludovic Orban a precizat, în ședința de Guvern, că măsurile cerute de Klaus Iohannis trebuie să fie transpuse într-o Hotărâre de Guvern, care a intrat în vigoare în cursul zilei de luni, 9 noiembrie.
”Există două motive pentru care am decis trecerea școlilor în scenariul roșu: siguranța copiilor și în al doilea rând faptul că mulți adolescenți sunt asimptomatici și devin purtători ai virusului.
Trecerea școlilor în online este o soluție temporară. Măsurile de până acum nu au dat rezultate”, a precizat Orban, atunci când a fost rugat să explice măsurile ce urmau a fi impuse în România.
Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





