Privatizarea distributiei de electricitate incepe in luna decembrie. Sucursalele de distributie a energiei electrice Banat si Dobrogea vor fi separate de societatea Electrica, in vederea privatizarii, in cursul lunii decembrie, dupa ce Ministerul Industriei si Resurselor (MIR) va negocia cu firma de consultanta BNP Paribas comisionul de succes pentru finalizarea primei etape a acestui proces, a anuntat ministrul de resort, Dan Ioan Popescu. „Prima etapa, care presupune pregatirea sucursalelor pentru privatizare, incluzand stabilirea metodei de privatizare si a necesarului de investitii, este finalizata in proportie de 90%”, a adaugat Popescu. Cea de-a doua etapa va viza pregatirea efectiva a tranzactiei de privatizare si asistenta tehnica acordata de consultantul pentru tranzactie, BNP Paribas. Potrivit ministrului Industriei, privatizarea sectorului de distributie a energiei electrice va fi realizata numai cu marile companii internationale din domeniu, care au aratat ca dispun de resursele si de experienta necesara unui astfel de proces.

Reducerea birocratiei. Liberul de vama va putea fi acordat si sub forma electronica, pe baza deciziei directorului general al Directiei Generale a Vamilor (DGV), potrivit noului regulament de aplicare a Codului vamal, ale carui prevederi au intrat in vigoare. Liberul de vama se poate acorda si ca urmare a aplicarii unei proceduri simplificate de vamuire, precum si a unei proceduri informatice de decontare electronica a datoriei vamale, fiind insa revocabil pana la aparitia sumelor incasate in extrasul de cont al biroului vamal. De asemenea, in noul regulament de aplicare a Codului vamal a fost prevazuta posibilitatea de amanare a declaratiei definitive pentru marfurile a caror valoare se stabileste in functie de cotatiile bursiere sau pe baza elementelor calitative si cantitative dupa ajungerea la destinatie.

20 de proiecte pilot in domeniul IT&C. Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei (MCTI) va derula, anul viitor, aproximativ 20 de proiecte pilot in domeniul IT&C, a declarat Ion Smeeianu, secretar de stat pentru comunicatii in cadrul ministerului. „Vom selecta acele proiecte care prezinta interes pentru Romania, in special asupra domeniului comunicatiilor fara fir, intrucat bugetul nu ne permite sa alocam bani pentru orice proiect”, a adaugat Smeeianu.

Ghid pentru intelegerea si aplicarea Standardelor Internationale de Contabilitate. Lucrarea „Ghid pentru intelegerea si aplicarea Standardelor Internationale de Contabilitate”, autoare dr. Adriana Dutescu, a aparut de curand sub egida Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania. Acest ghid se doreste a fi o lucrare prin care profesionistii contabili si opinia publica din Romania sa fie sensibilizati cu privire la importanta Standardelor Internationale de Contabilitate, a angrenajului de considerente, rationamente si evaluari care trebuie avute in vedere si, mai presus de orice, a unei noi mentalitati pe care trebuie sa o construim.

30 de ani de marketing in Romania. Catedra de Marketing din cadrul Facultatii de Comert a Academiei de Studii Economice Bucuresti a organizat in zilele de 22 si 23 noiembrie a.c., in Aula Facultatii, Conferinta Internationala „1971-2001: 30 de ani de marketing in Romania”. Conferinta a fost organizata cu ocazia implinirii a trei decenii de la introducerea disciplinelor dedicate marketingului in cadrul programelor de studii din invatamantul superior romanesc. Prima conferinta pe aceasta tema a avut loc in anul 1996, cu ocazia aniversarii a 25 de ani de invatamant de marketing, la care au participat 230 de personalitati din mediul academic. Temele abordate au fost specifice marketingului si dedicate evolutiilor si dezvoltarilor conceptului de marketing, mediului de marketing si pietei intreprinderii, politicilor si strategiilor de produs, de pret, de distributie si din domeniul comunicatiilor de marketing, organizarii activitatii de marketing.

Gala Wella la a cincea editie. 4.000 de invitati din intreaga tara si un show inedit in care au fost prezentate cele mai noi tendinte ale momentului din coafura. Acestea au fost principalele coordonate ale evenimentului organizat de firma Wella la Sala Palatului. Cea de-a cincea editie a Galei Wella a cuprins finala concursului de coafura Wella Color Award, cateva demonstratii de coafura si un show al lui Klaus Peter Ochs, campion mondial si european in domeniul coafurilor si presedinte al Asociatiei Intercoiffure International.

Peugeot 307 a fost desemnata masina anului in Europa.
Un juriu format din 55 de ziaristi europeni, specializati in industria auto, au votat modelul Peugeot 307 drept masina anului in Europa. Jurizarea s-a facut pentru modelele introduse pe piata in cursul anului, un al criteriu fiind comercializarea acestora in cel putin cinci tari de pe continent. La acestea s-au adaugat si aprecierile juriului privind manevrabilitatea, si pretul masinilor aflate in competitie. Comercializarea modelului 307 a permis constructorului francez o crestere a cotei de piata, in Europa Occidentala, de la 13,4% in 2000 la 15,2%. De la lansarea din luna aprilie a noului model si pana in prezent s-au vandut peste 250.000 de exemplare Peugot 307. Lansata in vara si pe piata romanesca, Peugeot 307 s-a bucurat de succes, fiind comercializate, pana la sfarsitul lunii octombrie, un numar de 244 de bucati.

Renault extinde oferta la masinile de serie. Renault Romania a decis ca, incepand cu data de 26 noiembrie si pana la sfarsitul anului, fiecare din primii 1.000 de clienti sa beneficieze gratuit de vopsea metalizata, pana acum oferita ca optiune la cumpararea autovehiculului. De asemenea, pe langa vopseaua metalizata, devenita de serie pana la sfarsitul anului, reteaua celor 20 de dealeri Renault va oferi gratuit si cate o alarma primilor 1.000 de clienti care vor achizitiona automobile marca Renault, indiferent de model. Pana in prezent au fost comercializate 2.244 de automobile de culoare gri si 1.035 de automobile de culoare albastra, precum si optiunea pentru vopseaua metalizata. Statisticile arata ca un procent de 80% dintre clientii Renault au preferat vopseaua metalizata.