ENI şi Rosneft vor explora zăcămintele din Marea Neagră

ENI şi Rosneft vor explora zăcămintele din Marea Neagră
Publicat de Bogdan Biszok la 15 iunie 2016, 16:27

Compania energetică italiană Eni şi cea rusă Rosneft vor lansa împreună proiecte de explorare a zăcămintelor din Marea Neagră începând din 2017, a anunţat miercuri vicepreşedintele grupului rus, Zeljko Runje.

Un acord între cele două companii ar urma să fie semnat la Forumul economic de la St Petersburg, care începe mâine, scrie Agerpres. Şi directorul general al grupului energetic austriac OMV, Reiner Seele, a anunţat în aprilie că OMV şi ExxonMobil nu vor începe producţia de gaze în perimetrul Neptun din Marea Neagră mai devreme de anul 2020, întrucât, până acum, nu s-a luat decizia finală de investiţie.

OMV Petrom şi americanii de la ExxonMobil au finalizat cu succes a doua campanie de foraj în perimetrul Neptun din Marea Neagră, unde cele două companii au investit în total 1,5 miliarde de euro, din 2008 până în prezent, a anunţat, în februarie, Gabriel Selischi, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil cu activitatea de Upstream.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.