“Vom continua programul de investiții pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor, prin mărirea gradului de automatizare a rețelelor de distribuție, precum și prin dezvoltarea canalelor de comunicare cu clienții și a ofertei de servicii cu valoare adăugată”, a menționat Stassis.

Potrivit acestuia, de la intrarea pe piața românească, grupul Italian a realizat investiții de 3 miliarde de euro.

 Valoarea investițiilor realizate în rețelele de distribuție în perioada 2005-2016 se ridică la 1,584 miliarde de euro. Pentru acest an, din suma de 151 milioane de euro cea mai mare parte va fi alocată sectorului de distribuție. Mai exact, 139 de milioane de euro vor fi investite până la finele anului în rețeaua de distribuție.

Conform datelor raportate Autorității Nationale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) pentru 2015, indicatorul SAIDI (durata medie a întreruperilor neplanificate pentru fiecare client) pentru E-Distribuție Muntenia a fost de 221 minute, cel mai bun nivel din țară, media națională fiind de 308 minute.

E-Distribuție Dobrogea și E-Distribuție Banat au avut, de asemenea, performanțe mai bune decât media pe țară, cu SAIDI de 234 minute, respectiv 247 minute. În 2016, indicatorii de performanță s-au îmbunătățit și mai mult conform datelor preliminare, până la aproximativ 175 minute pentru E-Distribuție Muntenia, fiind în continuare în scădere și în cazul celorlalte două companii de distribuție, susțin reprezentanții companiei.

Prezentă pe piața din România încă din 2005, Enel este, în acest moment, cel mai mare investitor privat în domeniul energetic, cu operațiuni în sectorul distribuției si furnizării de electricitate, dar si al producției de energie electrică din surse regenerabile. Enel are peste 3.100 de angajați în România și oferă servicii unui număr de 2,8 milioane de clienți din trei zone importante ale tării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție. Enel continuă dezvoltarea unui program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, a siguranței și performanței rețelelor și implementarea pe plan local a standardelor de mediu ale grupului Enel.

Te-ar putea interesa și: