Grupul ialian Enel a plătit pentru preluarea pachetului majoritar al filialei Electrica Muntenia Sud, la sfârşitul anului 2009, cu aproape 38 milioane euro mai mult decât valoarea anunţată iniţial, valoarea totală a tranzacţiei, inclusiv majorarea de capital, ajungând astfel la 858 milioane de euro.

„Electrica SA a încasat de la Enel o valoare suplimentară de circa 38 milioane de euro, ceea ce conduce la un preţ de achiziţie ajustat de 432,9 milioane de euro, aferent pachetului de acţiuni vândut în cadrul procesului de privatizare a acestei filiale. Valoarea totală a tranzacţiei se ridică la peste 850 milioane de euro”, potrivit datelor publicate pe pagina de Internet a Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA).

Ajustarea preţului tranzacţiei era prevăzută în contractul de privatizare a companiei de distribuţie şi furnizare a electricităţii.

Enel a câştigat în 2006 licitaţia pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni la Electrica Muntenia Sud, cel mai mare distribuitor şi furnizor de energie din portofoliul companiei de stat Electrica.

Grupul italian a plătit direct statului, în aprilie 2008, suma de 394,8 milioane euro pentru 50% din acţiunile Electrica Muntenia Sud. Grupul italian a derulat o majorare de capital în valoare de 425 milioane de euro, ajungând la o participaţie de 64,4%.

Electrica, fostul proprietar al Electrica Muntenia Sud, mai deţine 23,6% din acţiuni, iar Fondul Proprietatea are o participaţie de 12%.

Electrica Muntenia Sud alimentează cu energie Bucureştiul şi două judeţe adiacente, deservind circa 1,1 milioane de clienţi.

Prin această achiziţie, Enel a devenit cel mai mare distribuitor de electricitate din România, deţinând 30% din piaţă, împreună cu celelalte două foste filiale ale Electrica, Dobrogea şi Banat, pe care le-a preluat în 2005.

Compania de stat Electrica, controlată de MECMA, va utiliza sumele încasate pentru investiţii în electrificarea localităţilor.

SURSA: Mediafax