eMAG, cel mai mare magazin online din România, a lansat în premieră un configurator de selecţie şi comandă online adresat utilizatorilor care doresc să achiziţioneze memorii pentru orice tip de echipament, indiferent de vechimea sa – desktop, notebook, aparat foto, telefon, imprimantă, server.

Motorul de căutare şi selecţie personalizată este dezvoltat împreună cu Kingston, liderul mondial în producţia de module de memorie şi se adresează atât clienţilor corporate, cât şi utilizatorilor individuali.

Utilizatorul nu trebuie decât să cunoască numele producătorului echipamentului pentru care doreşte upgrade, categoria de produs şi, opţional, numele produsului. Aceste elemente sunt selectate încă din primul pas, ulterior fiind accesat modelul exact dintr-o listă pre-stabilită.

După toate acestea, se obţine rezultatul direct, fiind afişate toate opţiunile de module de memorie potrivite dispozitivului, utilizatorul fiind la un click distanţă de cumpărare. În situaţia în care memoriile căutate nu sunt în stocul local, livrarea se face în maximum 14 zile direct din stocul producătorului. Toate informaţiile sunt preluate în timp real de pe platforma Kingston, comenzile fiind plasate în acelaşi mod.

„Serviciul este unul aşteptat şi unic pe piaţă, prin facilităţile oferite – găsirea informaţiilor complete despre configuraţia modulelor de memorie în orice echipament, certificarea compatibilităţii memoriilor selectate, precum şi disponibilitatea în stoc a unei game impresionante de memorii”, declară Radu Apostolescu, director de marketing eMAG.

Serviciul este disponibil începând de astăzi la eMAG. Mai multe informaţii aici

SURSA: eMAG