Evenimente Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

Business

Elon Musk: Tesla va fi profitabilă. Mai trebuie bani de la investitori

Autor: | | 0 Comentarii | 446 Vizualizari

Producătorul american de automobile electrice Tesla va fi profitabil în trimestrele trei şi patru din acest an şi va mai trebui să obţină bani de la investitori, a afirmat vineri directorul general Elon Musk, transmite Reuters.

Declaraţia miliardarului a dus la creşterea acţiunilor Tesla cu 3,2% la Bursa de pe Wall Street. Din 3 aprilie, când au fost publicate cifrele privind producţia Model 3, titlurile Tesla au urcat cu aproape 20%. 

Luna aceasta, Tesla a încercat să minimalizeze speculaţiile de pe Wall Street că va trebui să revină în 2018 pe pieţele de capital pentru a obţine mai multe fonduri, în vederea majorării producţiei sedanului Model 3. 

Succesul Model 3, care ar urma să aibă o autonomie de până la 220 mile (350 de kilometri) la o singură încărcare şi un preţ de pornire de 35.000 de dolari, mai puţin de jumătate faţă de precedentele modele, este considerat un factor crucial pentru ca Tesla să devină în sfârşit o companie profitabilă. Însă întârzierile de producţie au încetinit numărul de automobile livrate clienţilor, ceea ce înseamnă că vânzările Model 3 nu au avut practic niciun efect asupra rezultatelor contabile ale Tesla. 

Publicaţia The Economist a anunţat că Tesla va avea nevoie anul acesta de 2,5 - 3 miliarde de dolari pentru finanţare suplimentară. 

"The Economist era plictisitor, dar avea un simţ al umorului inteligent. Acum este doar plictisitor. Tesla va fi profitabilă în trimestrele trei şi patru din acest an, aşa încât, evident, nu vom avea nevoie de bani", se arată într-o postare pe Twitter a lui Musk. 

În februarie, Tesla şi-a menţinut obiectivele de producţie pentru sedanul Model 3 stabilite de fondatorul Elon Musk, chiar dacă a raportat cele mai mari pierderi trimestriale din istorie şi a avertizat că investiţiile sale vor creşte în acest an.

AGERPRES

Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

Pagina 1 din 1
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Ziare.com

DCNews

Stirile Kanal D

AutoBild

Economica.net

Agrointeligenta

StiriDiaspora.ro

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.