Elena Udrea s-a transformat. Fostul ministru a trecut printr-o schimbare totală de look. Cum arată acum

Elena Udrea s-a transformat. Fostul ministru a trecut printr-o schimbare totală de look. Cum arată acum

SURSA FOTO: Captură Youtube

Publicat de Leonard Bădilă la 11 octombrie 2025, 14:36

Încet, Elena Udrea își recăpătă stilul și viața plină de culoare după perioada petrecută în închisoare. Fostul ministru al Turismului a mers la salon și a făcut o schimbare de look.

Elena Udrea a vizitat un salon de frumusețe la început de weekend și a ieșit complet schimbată față de cum a fost văzută în ziua eliberării. Fostul ministru al Turismului și-a readus bretonul la nivelul sprâncenelor, pentru un look elegant și stilat. Fotografia publicată pe rețelele de socializare arată unghii roșii și ruj asortat, evidențiind un aspect plin de energie și rafinament.

Elena Udrea își redescoperă rafinamentul

Pentru vizita la salon, Elena Udrea a purtat pantaloni negri, top de aceeași culoare și un blazer alb-crem, completând un look de femeie chic. La cei 51 de ani, Udrea impresionează prin aspectul său îngrijit, similar cu cel de dinainte de perioada petrecută după gratii, scrie Rețete și Vedete.

„Zi de răsfăț, la salon”, a scris Elena Udrea alături de o fotografie în care arată noul look.

Elena Udrea
SURSĂ FOTO: Instagram – Elena Udrea a vizitat un salon de frumusețe

De altfel, la ieșirea din penitenciar, a purtat o ținută albă plină de mesaj, asortată cu pantofi cu toc în culoarea cerului, demonstrând că reîntoarcerea la viața socială și stilul personal este o prioritate pentru ea.

Elena Udrea a emoționat mii de oameni cu un colaj video dedicat fiicei sale, Eva Maria

Anterior, fostul ministru a emoționat mii de oameni cu un colaj video dedicat fiicei sale, Eva Maria. Clipul începe cu imagini din primele luni de viață ale fetiței și se încheie cu momentul încărcat de emoție în care Udrea se întoarce acasă, după eliberarea din închisoare, surprinzându-și fiica. În filmare, micuța cade în genunchi de uimire și o îmbrățișează strâns pe mama sa.

Pe fundal, Udrea a ales melodia „O viață și o zi” interpretată de Alina Crișan, ale cărei versuri întregesc atmosfera de dor și iubire necondiționată. Postarea a adunat în doar câteva ore peste 7.000 de aprecieri și peste 500 de comentarii, majoritatea mesaje de susținere și încurajare.

După perioada dificilă prin care a trecut, Elena Udrea spune că își dorește să recupereze timpul pierdut alături de fiica sa. Fostul ministru a dezvăluit că, în ultimele luni, s-a dedicat exclusiv familiei, fără alte preocupări profesionale.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.