TRANSGAZ finalizează gazoductul pentru centrala de la Mintia

Directorul general al Transgaz, Ion Sterian, a declarat că lucrările la conducta de transport Hațeg – Bacia – Mintia și la centrala electrică de cogenerare cu ciclu combinat de 1.700 MW sunt în grafic și aproape de finalizare.

Șeful Transgaz și echipa sa au efectuat vineri, 10 octombrie, o vizită de lucru pe șantierul proiectului major din județul Hunedoara. Conducta are 70 de centimetri în diametru, o lungime de 56,4 kilometri și funcționează la o presiune de 63 bar.

„Noi, Transgaz, finalizăm săptămâna viitoare gazoductul până la intrarea în Centrala electrică și, pe 20 octombrie, va fi presurizată cu gaze”, a declarat Ion Sterian pentru Mediafax.

Directorul Transgaz a explicat că nu poate preciza când centrala va deveni operațională, decizia aparținând investitorilor irakieni

Compania Mass Global Energy este cea care investește 1,4 miliarde de euro în centrala ridicată pe amplasamentul fostei termocentrale de la Mintia.

Dispecerul Energetic Național (DEN) din cadrul Transelectrica a enumerat, printre măsurile considerate necesare pentru a se asigura un nivel de certitudine suficient de ridicat în acoperirea curbei de sarcină a sistemului energetic național (SEN) din această iarnă, chiar și la apariția unor situații limită, „punerea în funcțiune a primei turbine pe gaz din centrala electrică de la Mintia – Mass Global de aproximativ 600 MW și asigurarea furnizării de gaze naturale”.

Poziția se regăsește în documentul Analiza estimativă și măsuri  privind funcționarea în bune condiții a Sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 noiembrie 2025 – 31 martie 2026, baza Hotărârii Guvernului pentru aprobarea măsurilor privind nivelul de siguranță și securitate în funcționare a Sistemului electroenergetic naţional, precum și măsurile în legătură cu realizarea stocurilor de siguranță ale Sistemului electroenergetic naţional în ceea ce privește combustibilii și volumul de apă din lacurile de acumulare pentru perioada 1 noiembrie 2025 – 31 martie 2026.

Investiția la Mintia: conductă de gaze finanțată parțial din Fondul pentru Modernizare

Conducta de transport gaze naturale destinată alimentării CET Mintia, care include și infrastructură pentru energie electrică, protecție catodică și fibră optică, se numără printre proiectele prioritare ale Transgaz pentru 2024. Directorul general Ioan Sterian a semnat anul trecut ordinul de începere a lucrărilor.

Acesta este unul dintre cele patru proiecte selectate dintr-un total de 12 depuse pentru finanțare din Fondul pentru Modernizare. Din aproximativ 109 milioane de euro alocate proiectelor, conducta pentru CET Mintia beneficiază de 6,8 milioane de euro din această sursă. Valoarea totală a proiectului este de 300,68 milioane de lei, echivalentul a 60,42 milioane de euro.

Conducta de gaze pentru CET Mintia va alimenta și industrie și gospodării

Conducta de transport gaze naturale destinată Centralei Mintia din județul Hunedoara va asigura alimentarea atât a centralei, cât și a altor consumatori industriali și casnici.

Potrivit informațiilor furnizate de Mass Group Holding, prima turbină a noii centrale va intra în teste la începutul anului viitor, în ianuarie 2026, iar cea de-a doua turbină va fi testată în februarie-martie. Dacă lucrările vor continua conform ritmului actual, centrala ar putea începe producția de energie mai devreme decât termenul inițial, planificându-se ca unitatea să devină complet operațională în 2026.

Producția anuală de energie a Centralei MASS Mintia

Centrala electrică MASS Mintia, situată în județul Hunedoara, va funcționa cu tehnologii moderne, combinând turbine pe gaz și abur, și va avea o capacitate instalată totală de 1.770 MW.

Investiția, estimată la 1,4 miliarde de euro, va genera sute de locuri de muncă și va contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în conformitate cu obiectivele europene de decarbonizare. Centrala este proiectată să producă anual aproximativ 12.159 GWh de energie electrică și să aibă o durată de viață de 30 de ani.

Mass Global Energy a preluat oficial proprietatea Termocentralei Mintia în decembrie 2022, achiziționând-o la valoarea sa de piață, echivalentă cu 91.236.832,87 euro. Din această sumă, 10 milioane de euro au fost plătiți ca garanție de participare la licitația din 26 august, iar restul a fost achitat pe 27 decembrie 2022, la 120 de zile de la desfășurarea licitației.