Elena Udrea, anunț de ziua ei de naștere: Adevăratele chemări nu se termină până nu se împlinesc! Ce decizie a luat
SURSA FOTO: Facebook, Elena Udrea - Elena Udrea
Elena Udrea a ales să marcheze împlinirea vârstei de 52 de ani printr-un mesaj neobișnuit, publicat pe rețelele de socializare. Fosta ministră a vorbit despre viața ei, despre „alegeri”, credință și un vis pe care spune că nu l-a abandonat.
Elena Udrea afirmă că viața sa este rezultatul propriilor alegeri și spune că nu are regrete, cu excepția suferinței fiicei sale
În mesajul postat de ziua sa, Elena Udrea face o retrospectivă a parcursului personal și afirmă că nu ar schimba trecutul, chiar dacă recunoaște că unele decizii ar fi putut fi diferite. Ea subliniază că își asumă atât alegerile bune, cât și pe cele greșite, precizând că singura durere reală rămâne suferința fiicei sale, Eva.
Fosta ministră vorbește despre un „vis” pe care l-a urmat și despre convingerea că adevăratele chemări nu se încheie până nu sunt împlinite. În același mesaj, ea își exprimă recunoștința față de Dumnezeu pentru puterea de a trece peste încercări și pentru faptul că, în prezent, se află din nou alături de copilul său.
Postarea Elenei Udrea vine la câteva luni după eliberarea sa din închisoare, perioadă după care aceasta a revenit alături de fiica ei. În mesaj, Udrea le mulțumește celor care nu au uitat-o și care, în anii în care a lipsit, i-au transmis constant gânduri și mesaje de susținere.
Ea afirmă că faptul că este din nou o „mamă fericită” reprezintă un motiv central al recunoștinței exprimate de ziua sa, fără a face referiri directe la planuri viitoare sau la reveniri publice.
„O viață cât 10 vieți … Aș da timpul înapoi? Nu, dar l-aș opri pe loc. Dacă totuși s-ar întoarce, unele lucruri le-aș face diferit. Viața mea este rezultatul alegerilor mele, bune și rele. Niciun regret! Doar suferința Evei … Eu am urmat un vis. S-a terminat? Adevăratele chemări nu se termină până nu se împlinesc.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce am trăit și pentru că mi-a dat puterea să trec prin toate încercările. Îți mulțumesc, Doamne, pentru că astăzi, de ziua mea, sunt din nou o mamă fericită!
Vă mulțumesc celor care nu ați uitat, care, în toți anii în care eu am lipsit, voi ați continuat să îmi trimiteți mesaje cu gândurile voastre bune! Vă mulțumesc tuturor pentru urările frumoase!”, a scris Elena Udrea pe Facebook.
De Crăciun, Elena Udrea a vorbit despre bucuria de a petrece sărbătorile alături de fiica ei după patru ani
Într-o postare anterioară, de Crăciun, Elena Udrea a transmis că se bucură în acest an de sărbători petrecute alături de fiica sa, după o perioadă de patru ani în care nu a avut această posibilitate.
Ea a menționat că Moș Crăciun a adus tot ce și-au dorit și și-a exprimat recunoștința față de Dumnezeu și față de Iisus Hristos.
Alături de mesajul de Crăciun, Udrea a publicat mai multe fotografii în care fiica sa apare jucându-se în zăpadă, lângă bradul de Crăciun și în brațele lui Moș Crăciun.
„Mosul a venit cu tot ce ne-am dorit! După patru ani în care nu am avut sărbători, petrecem în sfârșit, Craciunul împreună! Slavă Ție, Doamne și Fiului Tău Iisus Hristos, care astăzi s-a născut! Crăciun fericit tuturor!”, a scris Udrea.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





