A fost un avertisment pentru miile de protestatari care au ieşit pe străzi, sfidând interdicţia impusă de autorităţi. Aşa cum a cerut Mubarack aseară, în această dimineaţă guvernul şi-a depus mandatul. Liderul contestat de la Cairo va anunţa azi componenţa noului cabinet.

Sub ameninţarea sancţiunilor, armata a ordonat populaţiei să respecte restricţiile de circulaţie dintre orele 18.00 şi 7.00 şi să nu se adune în locurile publice, pe străzi şi în pieţe.

Internetul este în continuare blocat

Chiar şi aşa mii de manifestanţi ostili regimului preşedintelui egiptean, Hosni Moubarak, au început să se strângă încă de dimineaţă în centrul oraşului Cairo. Dacă serviciile de telefonie mobilă au fost reluate parţial, accesul la internet este în continuare blocat pentru a doua zi consecutiv.

Potrivit BBC, în acestă dimneaţă la Cairo s-au auzit mai multe focuri de armă. Şi la Suez oamenii ies iar în stradă şi strigă sloganuri împotriva şefului statului.

Capitala Egiptului arată ca în prag de război. Armata egipteană, chemată ieri ca întăriri pentru poliţie, depăşită de manifestaţiile cu care se confruntă ţara începând de marţi, a luat poziţie în principalele intersecţii şi în apropiere de clădirile oficiale. Nu lipsesc nici tancurile.

Hosni Mubarack, promisiuni în schimbul liniştii

Ziua de ieri a marcat apogeul demonstraţiilor antiguvernamentale începute marţi: 30 de oameni au fost ucişi la Cairo şi Suez, iar peste 1.000 au fost răniţi în vreme ce armata a fost desfăşurată pe străzi.

Mubarak a oferit concesii minime protestatarilor care îl vor înlăturat de la preşedinţia statului, funcţie în care s-a aflat timp de trei decenii. El a demis guvernul şi a anunţat că va numi un nou cabinet azi, o mişcare cu efecte minime însă, în condiţiile în care executivul este controlat chiar de preşedinte.

Şeful statului a promis totodată că va continua reformele sociale, economice şi politice şi a asigurat că înţelege nemulţumirile privind sărăcia şi şomajul. El nu a anunţat însă măsuri clare.

Noapte albă pentru protestatari

Intervenţia lui Mubarak, prima de la începerea protestelor, în urmă cu patru zile, va provoca cel mai probabil şi mai multă revoltă, notează BBC News. Mii de oameni se aflau încă pe străzi la orele nopţii, în ciuda interdicţiei impuse de autorităţi.
 
Ciocniri între demonstranţi şi forţele de ordine au avut loc tot timpul zilei. 13 oameni au murit astfel la Suez şi alţi 5 în Cairo, urcând bilanţul total al protestelor la 26 de morţi.

Ziua de vineri a marcat şi apariţia armatei pe străzi, un semn al escaladării conflictului dintre protestatarii antiguvernamentali şi regim. La miezul nopţii, mai multe vehicule militare au intervenit pentru a evacua demonstranţii din piaţa Tahrir din Cairo, potrivit agenţiei Reuters, citată de BBC. În plus, elicopterele militare au început să survoleze oraşul.

Autorităţile au intervenit brutal pentru a suspenda serviciile de internet şi telefonie, în încercarea de a îngreuna coordonarea demonstraţiilor. Şeful Grupului Vodafone a admis ieri, la Davos, că serviciile oferite de compania de telefonie mobilă în Egipt au fost suspendate, la solicitarea autorităţilor.

O declaraţie de presă dată publicităţii de companie în cursul zilei menţiona că, potrivit legii egiptene, autorităţile au dreptul de a solicita suspendarea serviciilor, iar compania are obligaţia să se supună.