Eduard Hellvig: „Mă tem că trebuie să îi dezamăgesc pe toți”
Eduard Hellvig a reacționat pe rețelele sociale la speculațiile intens vehiculate în spațiul public privind o presupusă implicare a sa în culisele politice actuale. Fostul șef SRI afirmă că a auzit frecvent, inclusiv de la apropiați, despre „planuri și țesături” puse pe seama sa, menite să-i conserve influența.
El a calificat astfel de scenarii drept nefondate și alimentate de teamă, speranță sau dorința de conspirații spectaculoase. Hellvig a transmis clar că nu se află „în spatele” niciunei mișcări politice și că nu-și dorește să fie acolo.
„Cine e în spate? Aud frecvent, din presă, de la cei care nu îmi sunt neapărat prieteni sau chiar de la cei care îmi sunt prieteni, că sunt „în spatele” diverselor lucruri care se întâmplă. Aflu că există «grupări Hellvig», planuri mai mult sau mai puțin machiavelice, strategii și țesături menite să îmi conserve rolul în jocurile de putere dâmbovițene. Îmi doresc, se spune, puterea. Din nou. De ce? Nu e clar.
Cu siguranță, unii dintre cei care lansează regulat aceste scenarii o fac dintr-o oarecare teamă, alții cu speranță (și le mulțumesc), alții pentru că nimic nu vinde mai bine pe la noi decât o conspirație bună. Mă tem că trebuie să îi dezamăgesc pe toți”, a scris acesta într-o postare pe X.
În mesajul său, Hellvig a subliniat că decizia de a pleca de la conducerea Serviciului Român de Informații a fost una strict personală. Nu i-a fost cerută, nu se afla în pericol de a fi înlocuit și nici nu a existat presiune asupra sa.
Fostul director SRI a remarcat că, în România, ideea de renunțare voluntară la o funcție de putere este atât de rar întâlnită încât lumea preferă să caute explicații alternative, mai ales într-o cultură politică în care, potrivit lui, „la putere nu se renunță”.
„Nu îmi ceruse nimeni demisia, nu eram în pericol să îmi pierd funcția. Nu am făcut-o. Poate și acest gest, adevărat mai rar, a mirat în așa măsură, încât au trebuit căutate alte explicații, mai aproape de ideea că la putere nu se renunță. Cel puțin nu la noi”, a explicat acesta.
Cine e în spate?
Aud frecvent, din presă, de la cei care nu îmi sunt neapărat prieteni sau chiar de la cei care îmi sunt prieteni, că sunt ”în spatele” diverselor lucruri care se întâmplă. Aflu că există „grupări Hellvig”, planuri mai mult sau mai puțin machiavelice, strategii și…— Eduard Hellvig (@Eduard_Hellvig) July 14, 2025
Mesaj către clasa politică: România nu își permite un nou eșec
Eduard Hellvig a avertizat că România traversează o perioadă dificilă și că actuala majoritate politică este fragilă. A subliniat nevoia de empatie, înțelegere și solidaritate între toate părțile responsabile, pentru a evita o criză profundă.
„Va fi nevoie de toată înțelegerea și solidaritatea din partea tuturor factorilor responsabili pentru ca această perioadă să poată fi depășită”, a spus el.
„Va fi greu, dacă vom considera că nu discutăm despre oameni, ci despre statistici. Va fi imposibil fără empatie pentru cei mai loviți, pentru cei care trebuie, din nou, să plătească greșelile politicienilor.
Este și momentul ca orgoliile, intrigile și luptele obișnuite de culise să înceteze. Alternativa este cu mult mai rea. România nu își permite un nou eșec, pentru că ar fi ultimul”, a adăugat Eduard Hellvig.
Fostul director al SRI a atras atenția că extremismul politic „își așteaptă rândul” și că, în lipsa reformei și coeziunii, alternativa este mult mai periculoasă. În opinia sa, lupta politică trebuie să înceteze, iar decidenții să se concentreze pe binele comun.
Hellvig a lansat un mesaj despre natura puterii, afirmând că aceasta nu înseamnă dictarea de ordine, ci capacitatea de a uni și de a construi. A comparat rolul liderului cu cel al unui medic, care are nevoie de implicarea pacientului pentru ca tratamentul să funcționeze.
În încheiere, fostul șef SRI a transmis că nu își dorește asocierea cu vreun proiect politic, indiferent de poziție. Spune că, în prezent, preferă să privească spre viitor, dar în afara scenei active.
„Pe de altă parte a considera că puterea se exercită de dragul puterii și că puterea este doar o cale de a impune este o mare greșeală. Puterea nu înseamnă nimic, dacă cei în numele cărora o exerciți nu simt că sunt parte a ei. Adevărata putere nu este aceea de a dicta ordine și directive, ci aceea de a găsi coeziune, de a uni energiile pentru un scop bine precizat. Medicina nu funcționează doar dacă doctorul este iscusit, ci mai ales dacă pacientul este dispus să lupte contra bolii.
Îmi doresc ca lucrurile acestea să fie înțelese de cei cărora românii le-au dat votul și în care și-au pus aceste ultime speranțe. Îmi doresc ca ei să reușească și să confirme această încredere. Le doresc succes.
Viața mi-a dezvoltat capacitatea (sau defectul) de a vedea lucrurile în profunzime și orientate către viitor. Dar, în acest moment al vieții și al carierei mele, nu doresc să fiu asociat cu niciun proiect. Nici din spate, nici din față”, a mai scris fostul șef SRI.