Ministerul Sănătății: Serviciile medicale de prevenție sunt gratuite pentru toți românii, indiferent dacă sunt asigurați sau nu

Ministerul Sănătății a anunțat o măsură importantă pentru sănătatea publică: toți românii adulți, indiferent dacă sunt sau nu asigurați, pot beneficia gratuit de consultații, analize și investigații medicale preventive. Scopul este de a încuraja controlul medical periodic și depistarea timpurie a bolilor cronice, prin intermediul medicilor de familie.

Potrivit anunțului oficial, prevenția medicală redevine o prioritate națională. Ministerul face un apel către populație să profite de aceste servicii, care pot fi accesate simplu, pe baza unei programări la medicul de familie.

„Prevenția medicală redevine o prioritate națională. Accesul liber la controale medicale, analize, investigații și monitorizare, inclusiv pentru persoanele neasigurate, este doar primul pas.
Acum trebuie să lucrăm la schimbarea de mentalități și la formarea de obiceiuri sănătoase. Verificarea recurentă a stării de sănătate, chiar atunci când nu doare, salvează vieți, timp și resurse. Mergeți periodic la medic, cu încredere”, a declarat dr. Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.

Cine beneficiază de consultațiile gratuite

Ministerul Sănătății subliniază că asigurarea medicală nu este obligatorie pentru accesarea acestor servicii preventive. Orice adult se poate prezenta la medicul de familie pentru consultații gratuite de prevenție.

Adulții cu vârsta între 18 și 39 de ani pot primi, o dată pe an, o consultație gratuită pentru evaluarea riscului individual și consiliere privind factorii de risc – fumat, alimentație, activitate fizică și greutate corporală.

Persoanele cu vârsta de peste 40 de ani pot beneficia anual de până la trei consultații gratuite, pentru evaluare, consiliere și monitorizare medicală.

Aceste consultații au rolul de a identifica din timp posibile afecțiuni grave, precum bolile cardiovasculare, diabetul, cancerul sau bolile renale.

Analize și investigații gratuite

În funcție de vârstă, sex și riscurile identificate în timpul consultației, medicul de familie poate elibera bilete de trimitere pentru analize și investigații gratuite, printre care:

-hemoleucogramă completă, glicemie, colesterol total și LDL, teste hepatice și renale;

-test HPV, ecografie sau mamografie pentru femei;

-test pentru depistarea sângelui ocult în scaun (pentru prevenirea cancerului colorectal);

-test PSA pentru bărbații de peste 50 de ani.

De asemenea, persoanele deja diagnosticate cu boli cronice, aflate în evidența medicului de familie, beneficiază de consultații preventive suplimentare pentru depistarea altor afecțiuni.

În situații speciale, medicul de familie poate recomanda consultații și analize suplimentare – de exemplu, în caz de suspiciune de cancer, sau pentru testarea virusurilor hepatitei B și C ori a virusului HIV, în special la femeile însărcinate.

Un apel la responsabilitate și obiceiuri sănătoase

Ministerul Sănătății subliniază că prevenția este primul pas către o viață sănătoasă și echilibrată, iar obiceiul de a merge periodic la medic trebuie să devină o rutină, nu o excepție.

 „Îi încurajăm pe toți românii să profite de consultațiile și analizele gratuite oferite prin medicii de familie. Nu trebuie să aștepte apariția simptomelor pentru a merge la control. Prevenția salvează vieți”, transmite Ministerul Sănătății.

Prin acest program, autoritățile își propun să crească gradul de conștientizare privind importanța controalelor periodice, să reducă incidența bolilor cronice și să promoveze un stil de viață sănătos în rândul populației adulte.