Parlamentarul afirmă că proiectul de lege, adoptat deja în comisiile de specialitate și aflat în procedură de aprobare în plen, reprezintă un pas semnificativ în direcția naționalizării fondurilor de pensii administrate privat. În opinia sa, noile prevederi legislative afectează nu doar Pilonul 2, ci și rentabilitatea economiilor realizate prin Pilonul 3.
Claudiu Năsui susține că sumele depuse în Pilonul 3 sunt deja supuse unei duble impozitări
Claudiu Năsui susține că sumele depuse în Pilonul 3 sunt deja supuse unei duble impozitări, întrucât provin din salariul net al contribuabililor, după aplicarea taxelor. În plus, banii din acest sistem sunt blocați până la momentul pensionării, iar la retragerea lor statul aplică din nou taxe.
„Legea prin care guvernul Bolojan limitează accesul la banii din Pilonul 2, face și Pilonul 3 mai puțin rentabil. Ieri a trecut legea prin comisii. Azi va trece și prin plen. Legea este un pas mare înspre naționalizarea banilor din Pilonul 2. Dar mai grav, legea face și Pilonul 3 să devină mai puțin rentabil.
În primul rând banii din Pilonul 3 sunt deja dublu impozitați. Cotizația provine din salariu net. Adică din salariu după ce a fost deja taxat (cu o deducere nesemnificativă). Apoi banii sunt blocați până la pensie. Iar când vine vorba să-i primim înapoi, statul ne mai ia încă o dată taxe pe aceiași bani”, a scris Năsui pe Facebook.
Conform reglementărilor anterioare, veniturile erau impozitate cu 10%, dar noua lege prevede introducerea unei contribuții suplimentare la asigurările de sănătate (CASS) de 10%, ceea ce înseamnă o taxare totală de 20%. Scutirea fiscală de 3.000 de lei se aplică doar cumulat pentru toate pensiile, inclusiv cea de stat, ceea ce face ca beneficiul să fie accesibil unui număr redus de persoane.
„Inițial era impozit pe venit 10%, dar guvernul Bolojan a mai adăugat încă CASS 10% peste impozit. Limita de 3.000 de lei pentru scutire se cumulează cu toate pensiile, inclusiv cea de stat, deci se va aplica la foarte puțină lume. Iar peste asta, nici măcar nu-i mai putem retrage pe toți pentru că același guvern Bolojan acum limitează și accesul la bani. Ne dă voie să luăm doar 30% și restul de 70% cu țârâita 8 ani. Iar acei 70% ne obligă să-i investim în pierdere garantată”, a mai spus deputatul USR.

Legea introduce și restricții privind retragerea fondurilor acumulate
Legea introduce și restricții privind retragerea fondurilor acumulate. Persoanele care contribuie la Pilonul 2 nu mai pot retrage integral sumele acumulate la momentul pensionării, ci doar 30% din total, restul de 70% urmând să fie distribuit eșalonat pe o perioadă de opt ani.
„De ce în pierdere garantată? Pentru că, guvernul ne obligă să-i ținem într-un fond (alte comisioane) care nu va face altceva decât să plaseze banii în titluri de stat, adică să împrumute statul român. Dacă ne uităm pe ultimii 10 ani dobânda la titluri de stat nu bate inflația. Deci pierdere garantată. Dacă mai adăugăm și faptul că la Pilonul 3 administratorii au comisioane mari (mult mai mari decât la Pilonul 2) de ce și-ar mai bloca cineva banii în Pilonul 3? Devine mult mai simplu să cumperi direct titluri de stat”, a scris acesta.
În plus, legislația impune ca acești bani să fie investiți în fonduri care plasează sumele în titluri de stat, ceea ce, potrivit lui Năsui, generează pierderi în termeni reali, deoarece randamentele acestor instrumente nu acoperă inflația din ultimii zece ani.
„Veniturile din titlurile de stat nici nu sunt impozitate. Ai acces la bani oricând. Chiar și înainte de vârsta de pensionare. Deci flexibilitate maximă. Și nici nu mai trebuie să plătești un comision cuiva. La un moment dat se vor prinde și administratorii fondurilor de pensii că au greșit cu lobbyul pe care l-au făcut pentru această lege”, spune deputatul.
În aceste condiții, randamentul fondurilor din Pilonul 3 devine semnificativ mai mic
Deputatul susține că, în aceste condiții, randamentul fondurilor din Pilonul 3 devine semnificativ mai mic. El argumentează că administratorii acestor fonduri percep comisioane ridicate, mai mari decât în cazul Pilonului 2, ceea ce diminuează și mai mult câștigurile participanților.
„Da, nu e prost cine cere, e prost cine dă. Nici guvernul nu trebuia să accepte. Dar gradul de înțelegere financiară din guvern e extrem de mic, iar lobbyul extrem de abil”, a scris Năsui.
Astfel, economisirea prin Pilonul 3 ar deveni, în opinia sa, o opțiune dezavantajoasă în comparație cu investițiile directe în titluri de stat, care oferă acces permanent la fonduri, lipsa impozitării veniturilor și eliminarea comisioanelor de administrare.
„Într-un final, nu doar că guvernul a făcut cel mai mare pas spre naționalizarea Pilonului 2 (de ce să mai ieși în stradă pentru bani la care oricum ți se limitează accesul?) dar face și Pilonul 3 mai puțin rentabil”, a conchis acesta.
Postarea poate fi vizualizată aici.