Editura de Carte la Gaudeamus 2025
SURSA FOTO: Editura de Carte -Noutăți Editura de Carte
Editura de Carte, parte integrantă a Editurii Evenimentul și Capital, participă la cea de-a XXXII-a ediție a Târgului de Carte Gaudeamus, care se va desfășura în perioada 3–7 decembrie 2025, în Pavilionul B2 Romexpo. Editura de Carte invită publicul la standul 61 pentru a descoperi cele mai noi apariții editoriale și volumele best-seller ale editurii, toate la prețuri speciale.
Noutăți Editura de Carte
Editura de Carte aduce în prim plan, la Gaudeamus 2025, noutăți editoriale excepționale. Printre acestea, se numără ”Complexul Înaltei Porți” – volum semnat de Dan Andronic, ”Arta de a conduce” – autor Adrian Năstase și ”Lumini și umbre în istoria comunismului românesc” – autor Florin Banu.
Volumul ”Complexul Înaltei Porți” invită cititorii la o călătorie prin culisele istoriei românești și la o reflecție asupra felului în care relația României cu puterile dominante ale vremii – de la Imperiul Otoman până la influențele mai recente – a modelat mentalități, decizii politice și parcursul național. „Complexul Înaltei Porți” nu este un manual de istorie, ci o colecție de povești documentate și spuse cu un ritm alert, capabile să țină cititorul cu ochii pe pagină.
Cartea ”Arta de a conduce” reunește discursurile politice ale lui Adrian Năstase din perioada 2000-2013. Prezentate în ordine cronologică, discursurile devin totodată o relatare indirectă a istoriei nu doar a celui mai mare partid din țară, ci a evoluției evenimentelor atât politice, cât și sociale din România. „Arta de a conduce” a lui Adrian Năstase nu promite rețete, ci unelte. E o invitație la luciditate și disciplină: să aliniezi scopul, oamenii și timpul.
Focalizate pe intervalul 1960-1989, analizele din volumul „Lumini și umbre în istoria „comunismului” românesc ” pun la îndemână informaţii extrase preponderent din arhive, coroborate cu cele obţinute din alte izvoare istorice. Prin intermediul lor, este construită imaginea de ansamblu a epocii, dintr-o perspectivă umanizată şi echilibrată, pentru o înţelegere cât mai nuanţată a transformărilor politice, economice, sociale şi culturale din societatea românească din a doua jumătate a secolului al XX-lea.
Oferte speciale și reduceri de până la 50%
În prag de sărbători de iarnă, Editura de Carte aduce la Tărgul Gaudeamus toate titlurile publicate la prețuri imbatabile. Astfel, Editura de Carte a pregătit special pentru vizitatorii târgului reduceri de până la 50%, inclusiv la cele mai noi volume tipărite sau cele mai vândute cărți ale editurii. De asemenea, Editura de Carte prezintă oferte speciale: cărți reduse la 10, 15 sau 20 de lei.
Editura de Carte așteaptă iubitorii de lectură la standul 61 din Pavilionul B2 din cadrul Centrului expozițional Romexpo, între 3 și 7 decembrie 2025, între orele 10.00 și 20.00. Intrarea este liberă!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





