Cunoscut în presă drept „Doctorul Catastrofă”, din cauza previziunilor sale extrem de pesimiste, Nouriel Roubini, unul dintre puţinii economişti care au anticipat magnitudinea crizei financiare, a declarat că cea mai grea perioadă a recesiunii a luat sfârşit, însă guvernul Statelor Unite trebuie să introducă un nou program de stimulare economică, pentru a reduce şomajul.

Titratul economist, preşedinte al RGE Global Monitor, consideră că SUA are nevoie de un al doilea pachet de măsuri de stimulare, până la sfârşitul acestui an, pentru a combate creşterea ratei şomajului, care se apropie de 10%, maximul ultimelor trei decenii, potrivit Mediafax.

Economiile dezvoltate „au depăşit greul” sau se apropie de acest moment, însă relansarea va fi „anemică”, iar Statele Unite vor rămâne în recesiune pentru tot restul anului, a arătat Roubini.

Există o luminiţă la capătul tunelului

„Există o luminiţă la capătul tunelului, Statele Unite şi economia mondială trec prin momentul de «bottoming out». Iar această luminiţă nu reprezintă, măcar de data asta, un tren care se apropie”, a afirmat Roubini în cadrul unui seminar organizat de guvernului din Chile la New York.

El a adăugat că, din multe puncte de vedere, „ce-i mai rău a trecut” în ceea ce priveşte condiţiile economice şi financiare.

Roubini schimbă evoluţia burselor

Bursele au reacţionat pozitiv după apariţia unor informaţii în presă potrivit cărora Roubini ar fi declarat că recesiunea se va încheia în acest an, iar perspectivele economice s-ar fi îmbunătăţit.

Economistul a arătat, însă, joi seară, într-un comunicat, că „în pofida acestor informări de presă, opiniile mele nu sunt diferite de ceea ce am afirmat anterior şi au fost scoase din context”.

Şi totuşi… greu

Roubini a mai spus, la New York, că piaţa forţei de muncă din Statele Unite va continua să se deterioreze până la finele acestui an, iar noul program de stimulare s-ar putea ridica la 200-250 miliarde de dolari. Administraţia Obama derulează, în prezent, un pachet de măsuri de 787 miliarde de dolari, introdus la finele anului trecut.

Roubini anticipează creşterea ratei şomajului peste pragul de 10% până la sfârşitul lui 2009, cu efecte negative severe asupra cererii interne şi sectorului de retail.

Rata şomajului s-a plasat, în luna iunie, în Statele Unite, la 9,5%, cel mai ridicat nivel din ultimii 26 de ani.

SURSA: Mediafax