Alexei Ulyukayev, prezent la Forumul Internaţional Economic de la Sankt Petersburg, a estimat că PIB-ul Rusiei va înregistra un declin de 3,5% în trimestrul doi, de 4% în trimestrul trei şi de 2% în ultimele trei luni ale anului.

'Începând cu trimestrul doi din 2016, vom avea o creştere de 2% sau chiar mai ridicată', a declarat ministrul rus al Economiei.

German Gref, directorul celei mai mari bănci din Rusia, Sberbank, a avertizat că impactul deprecierii rublei va fi resimţit de economie încă un an. Banca intenţionează să caute finanţare în Asia anul acesta, a explicat Gref, la Forumul Internaţional Economic de la Sankt Petersburg.

Acesta a adăugat: 'Estimăm că perioada dificilă se va prelungi cel puţin şi în primul trimestru din 2016. Anul viitor vom avea recesiune, până acum nu văd resurse pentru creştere. Redresarea este posibilă, dar cel mai probabil va fi o creştere zero'.

De la mijlocul lunii mai, Banca Rusiei a cumpărat 4,18 miliarde de dolari pentru a susţine rubla. Vineri, euro se tranzacţiona la 61,06 ruble, după ce, luni, Banca Centrală a Rusiei a decis să reducă dobânda de politică monetară pentru a patra oară în acest an, în dorinţa de a stimula creşterea economică.

Comitetul de politică monetară de la Banca Centrală a Rusiei a redus dobânda de bază până la 1%, de la 12,5%, în linie cu aşteptările analiştilor.

În cursul acestui an, rubla rusească s-a apreciat cu 10% în raport cu dolarul, după ce, în 2014, a pierdut aproape jumătate din valoare. Însă, Banca Centrală a Rusiei pare mai îngrijorată de încetinirea economiei, provocată de scăderea preţului petrolului şi sancţiunile internaţionale.

După un declin de 1,9% în primele trei luni, Produsul Intern Brut al Rusiei ar urma să se contracte cu aproximativ 4% în al doilea şi al treilea trimestru, potrivit analiştilor. AGERPRES

Te-ar putea interesa și: