A doua economie a lumii a înregistrat un avans de 6,9% în al doilea trimestru al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, adică o creştere similară cu cea înregistrată în primul trimestru, a anunţat luni Biroul Naţional de Statistică. Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau ca economia chineză să înregistreze un avans de 6,8% în trimestrul aprilie-iunie 2017. 

Comparativ cu primele trei luni ale acestui an, ritmul de creştere înregistrat de economia chineză a accelerat la 1,7% în trimestrul al doilea de la 1,3% în primul trimestru, în linie cu estimările analiştilor. 

„Pe ansamblu, economia a continuat să înregistreze un progres constant în prima jumătate a anului, dar instabilitatea internaţională şi incertitudinile sunt în continuare relativ mari, iar pe plan intern continuă acumularea pe termen lung de dezechilibre structurale”, a informat Biroul Naţional de Statistică într-un comunicat citat de Agerpres. 

Ritmul de creştere înregistrat de economia chineză în acest an a depăşit aşteptările graţie revenirii exporturilor şi menţinerii la un nivel solid a lucrărilor de construcţii, dar cu toate acestea mulţi analişti se aşteaptă ca a doua economie a lumii să încetinească în a doua jumătate anului pe măsură ce măsurile autorităţilor destinate controlării ritmului de creştere rapidă a preţului caselor şi acumulării datoriilor îşi vor face simţite efectele asupra economiei. 

Guvernul de la Beijing şi-a propus pentru 2017 o ţintă de creştere economică de 6,5%, uşor mai mică decât avansul de 6,7% înregistrat în 2016, care a fost cel mai slab ritm de creştere economică înregistrat de China în ultimii 26 de ani. Ţinta de creştere mai modestă fixată pentru acest an de Beijing oferă, teoretic, mai mult spaţiu de manevră pentru reforme.